LIBRĂRII
Deschis
”Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu!”
Cu o tradiție de peste 6 decenii de activitate în domeniul vânzărilor de carte și rechizite, rețeaua de librării Alexandria se distinge pe piața românească de profil și în mediul de afaceri românesc prin asumarea rolului de a promova adevărata cultură și elită românească dar și de a sprijini educația în România prin programe de reduceri acordate cadrelor didactice și elevilor din sistemul de învățământ românesc
Ștefan cel Mare Nr. 1, Piatra Neamt, Romania
LIBRĂRII
Deschis
Cu o istorie de peste 20 de ani (timp în care a făcut cititul "cool" din nou), Cărturești este mai mult decât o librărie. Este un spațiu dedicat pasiunilor tale, fie că e vorba despre lectură, muzică, filme de autor, design, desen, arhitectură, ciclism, ceai sau gastronomie. Vei găsi aici mereu cadoul potrivit pentru tine sau pentru cei dragi și un loc prietenos în care să descoperi lucrurile care îți pot face viața mai frumoasă. Aflat la parterul Shopping City Piatra Neamț, Cărturești măsoară aproape 200 mp și găzduiește pe rafturi peste 12000 de titluri de carte, muzică și film, dar și o varietate de ceaiuri, accesorii, jocuri și jucării, papetărie și decorațiuni. Bucură-te de o oază de povești în miezul agitației cotidiene! Carte diem!
Bulevardul Decebal 79, Piatra Neamț 610046, Romania
LIBRĂRII
Deschis
Casa Cărții - Mihai Eminescu
B-dul Republicii, nr. 17, Piatra Neamţ
0755.097115
Librăria Miorița
B-dul Decebal, nr. 14, Piatra Neamţ
0755.097116
Librăria Mărăței
B-dul Traian, nr. 82, complex Perla, Piatra Neamţ
0755.097118
Librăria Cezar Petrescu
Str. Roman Musat, nr.33, Roman
0755.097121
Librăria Veronica Micle
Str. Stefan cel Mare, nr. 5, Târgu Neamt
0755.097123
Librăria Dimitrie Leonida
Str. Barajului, nr. 3, Bicaz
0755.097124
Bd. Republicii nr. 17, Piatra Neamt, Romania, 023322
LIBRĂRII
Deschis
Comercializam toata gama de articole de papetarie si birotica la preturi foarte accesibile.
Calitatea si pretul produselor, profesionalismul si promptitudinea ne-au adus, intr-un timp foarte scurt, pe o pozitie foarte buna in domeniul distributiei de produse de papetarie si birotica in judetul Neamt.
Librariile Smart ofera produse de papetarie, birotica, IT si servicii XEROX, in Piatra Neamt din zonele
- Precista - Scoala nr.4
- Centru - Scoala nr.3
- Orion
Programul de funcționare a librăriilor Smart din Piatra Neamț este :
Luni-Vineri : 7.30 - 18.00
Sâmbăta : 9.00 - 14.00
Duminica : închis
mihai viteazu nr 1c, Piatra Neamt, Romania