DON QUIJOTE

de James Fenton, după romanul „Don Quijote” de Miguel Cervantes
traducere George State

 

cu
Marcel Iureș, Dan Rădulescu, Oana Predescu, Ruxandra Maniu, Iosif Paștina, Ionuț Moldoveanu

regia Alexandru Dabija
costumele Maria Miu

Durata: 2h10’ (cu pauză)

+12

După o viață petrecută citind despre cavaleri, un bătrân excentric pornește într-o aventură nebunească pentru a deveni el însuși un cavaler rătăcitor. Alături de servitorul său loial – Sancho Panza – Don Quijote traversează o lume plină de iluzii și pericole, unde noblețea visului se ciocnește brutal de realitatea dură. Înarmat cu o lance, o sabie și o imaginație fără margini, Don Quijote se avântă în lupte eroice cu mori de vânt, înfruntă uriași invizibili și își dedică faptele unei domnițe pe care n-a văzut-o niciodată. În fiecare confruntare, granița dintre vis și realitate devine tot mai fragilă, iar cei doi descoperă că lumea reală nu seamănă deloc cu cea din cărțile cavalerilor.

Inspirată de capodopera lui Cervantes și adaptată de James Fenton, această montare aduce în prim-plan povestea legendară a Cavalerului Tristei Figuri, într-un spectacol plin de umor, aventură și melancolie. Regizorul Alexandru Dabija propune o reinterpretare contemporană a mitului lui Don Quijote, explorând granițele dintre iluzie și realitate, dintre idealism și pragmatism.

CRONICI

O schimbare de paradigmă și de încadrare de gen face regizorul Alexandru Dabija la Act. Dacă Fenton reduce, contrage volumul paginilor lui Cervantes, Dabija reduce drastic numărul personajelor și elimină complet varianta cîntecelor, forma muzicală. Mi se pare un „spectacol“ în sine, această alegere de a propune un text poetic, superb, și intim, pentru un spațiu mic așa cum este cel de la Teatrul Act. În același timp, versurile rămîn, mai ales în partitura lui Sancho Panza, iar decupajul lui Dabija solicită, în ludic și poetic, trupa, mai exact, cei șase actori: Marcel Iureș, Dan Rădulescu – Don Quijoe și Sancho Panza – Oana Predescu, Ruxandra Maniu, Iosif Paștina, Ionuț Moldoveanu.

[…]

Acest Don Quijote este ca o muzică de cameră care spune o poveste despre fragilitate și umanitate. Despre ce este ridicol în gînduri și fapte, în elan și moderație. Este un spectacol-eveniment. Este o pledoarie despre prietenie ca valoare a umanității, o prietenie care are pasaje de echilibristică între raportul dintre Don Quijote și Sancho Panza. Un raport subtil, în care cei doi se observă, se tatonează dincolo de călătoria aventuroasă, de monologurile filosofice, pe muchie de cuțit ale cavalerului bătrîn și puțin ostenit, rizibil în pseudo-eroismul lui, dar care îl ridică pe Sancho din lene și din ignoranță și îi propune ca prin prietenie, prin iubire, poate, să cunoască grozăviile lumii și ale vieții. Dabija construiește un spectacol tandru, blînd, foarte poetic, bazîndu-se pe poezia însăși a piesei și a traducerii, de o frumusețe extraordinară. Am văzut spectacolul de cîteva ori, din locuri diferite. Mereu se dezvăluie altă parte din desenul acesta, uneori, partea ironică, derizoriul vîrstei și al dorințelor unui cavaler războinic, cu armură și halebardă, alteori, afecțiunea reală a unui om slab cu duhul, care îl privește pe cel instruit, pe „cărturar“ cu ispita cunoașterii și a înțelegerii. Timpul este comprimat în acest spațiu intim unde hanul, bucătăria, frizeria, cămăruțele, văile și munții co-există.

Marina Constantinescu / România literară / 2025

Ceea ce reușește Alexandru Dabija încapsulând mărețul roman în sala restrânsă a Teatrului Act este aproape oximoronic, spațiul devine nelimitat, iar universul imaginar este într-o expansiune necontenită. Nu trebuie să ai în față inamicii cu care luptă Don Quijote pentru a-i vedea. Reprezentările fanteziei personajului se extind și creează un mental colectiv la care au acces toți spectatorii. Astfel, luăm parte la nebunia cavalerului fără să ne dăm seama. Ajungem să credem în personaj, iar momentul în care acesta renunță la mult râvnita carieră lasă o urmă de gust amar, cea mai amară realitate pentru un cititor împătimit de povești.

Ana Leu / LiterNet.ro / 2025

Spectacolele lui Alexandru Dabija rămân în continuare sursă de studiu, fie și pentru că regăsim în fiecare nouă montare aceeași plăcere de a lucra cu actorii și aceeași răbdare de a scoate în evidență sensurile multiple ale textului. Don Quijote, o adaptare contemporană a celebrului roman, ridica problema pastișei, dar în aceeași măsură și pe cea a relației cu publicul – în ce măsură spectatorii vor fi dornici să intre în joc, să devină partenerii actorilor, astfel încât dialogul să se desfășoare sub semnul firescului.

Nona Ropotan / bookhub.ro / 2025