Festivalul de Datini și Obiceiuri ”Steaua sus răsare”
ÎN PIATRA ȘI ÎMPREJURIMI
Gazdă:
Piața Ștefan cel Mare, Piatra Neamț, România
Dates And Hours:
Sâmbătă, 28 Decembrie 2024
16:00 - 21:00
16:00 - 21:00
Despre
FESTIVALUL DE DATINI ȘI OBICEIURI DE IARNĂ „STEAUA SUS RĂSARE”,
Ediția A 54-A 28 Decembrie 2024
Sâmbătă, 28 decembrie 2024, în organizarea Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ, va avea loc a 54-a ediţie a tradiţionalului Festival de datini şi obiceiuri de iarnă „Steaua sus răsare”. Începând cu ora 16:00, pe un traseul care va fi comunicat în zilele următoare, va avea loc parada formaţiilor participante, urmată de spectacolul acestora (ora 17:00) pe scena amplasată în Piața Ștefan cel Mare.
Alaiul din paradă va fi deschis de Urșii de la Asău (județul Bacău), Fanfara lui Andrii (localitatea Zece Prăjini, județul Iași), Ceata de la Volovăț (județul Suceava) și Ansamblul folcloric „Floricică de la munte”. Vor mai fi prezente, pe străzile centrale ale municipiului Piatra-Neamț, trupele Alaiul de datini „Răzeșii Cracăului și Năvala urșilor” (Girov, Neamț), Alaiul plugușorului „Sumănarii” din Trifeşti (judeţul Neamţ), Alaiul de datini și obiceiuri de iarnă al comunei Răucești (Neamț), Ansamblul folcloric „Comorile Neamţuluiˮ Piatra-Neamț, Ansamblul folcloric „Brâul roșuˮ Piatra-Neamț, Ansamblul folcloric „Codrii Neamţuluiˮ Piatra-Neamț, formația „Căiuții de la Bețeștiˮ (Neamț), Ansamblul „Codrii Stânișoareiˮ (Borca, Neamț), Formația „Urșii Giroveniˮ (Neamț), „Căiuții de la Mărgineniˮ (Neamț), „Buhaiul de fete de la Boișteaˮ (Petricani, Neamț), Ansamblul folcloric „Străjerii munteluiˮ (Farcașa, Neamț).
Scurt istoric al Festivalului
În decembrie 1969 debuta la Piatra-Neamţ o manifestare care ani de-a rândul, în perioada de dinainte de 1989, a fost cunoscută sub titulatura de Alaiul de datini şi obiceiuri. Ulterior, evenimentul, devenit unul foarte aşteptat de mii de nemţeni, avea să-şi schimbe denumirea. Astfel că din 2009 manifestarea este cunoscută ca Festivalul de datini şi obiceiuri de iarnă „Steaua sus răsare”,denumire inspirată de sărbătoarea principală a perioadei cuprinsă între sfântul Nicolae (6 decembrie) şi Sfântul Ion (7 ianuarie) – Naşterea Mântuitorului.
Este singura activitate artistică judeţeană de anvergură care pe parcursul a cinci decenii s-a desfăşurat an de an, neîntrerupt. Aşa se face că tradiţionala întâlnire a alaiurilor de datini şi obiceiuri de iarnă a atins ediţia jubiliară, a cincizecea, în anul 2018.
Pe parcursul celor peste cinci decenii, fondul manifestării a rămas mereu acelaşi, la Piatra-Neamţ, în fiecare lună decembrie se întâlnesc grupuri din judeţ, dinţară şi, în ultimii ani, şi din zonele din afară ţării locuite de români (Republica Moldova şi Ucraina), care participă la o paradă a datinilor şi obiceiurilor româneşti din timpul sărbătorilor de iarnă.
Pietrenii au avut ocazia să urmărească cele mai spectaculoase formaţii de datini şi obiceiuri. Cetele de colindători, urători şi mascaţi şi-au întâmpinat mereu publicul cu frumuseţea colindelor, a pluguşorului şi a sorcovei, dar şi cu jocul arhaic al caprei, ursului şi cerbului, în acest ceremonial simbolic al vieţii şi al morţii, în care masca trece graniţele şi reuneşte lumea de aici cu cea de dincolo, iar timpul moare doar pentru a putea renaşte.
Fotografii
Alte sugestii
21 Dec
Concert de Crăciun Horia Brenciu și HB Orchestra
ÎN PIATRA ȘI ÎMPREJURIMI
Începe la 20:00
|
Piața Ștefan cel Mare, Piatra Neamț, România