NEGUȚĂTORUL DIN VENEȚIA

de William Shakespeare
traducerea Alina Grigore

distribuția
Shylock Maia Morgenstern
Antonio Neculai Predica
Portia Natalie Ester
Bassanio George Remeș
Nerissa Viorica Predica
Gratiano Darius Daradici
Jessica Isadora Băltățeanu
Lorenzo / Moartea / Nebunul Filip Popescu
Lancelot Cătălin Vîlcu
Saleria Anka Levana
Solania Cristina Cîrcei
Tubal Mirela Nicolau
Dogele Veneției Mihai Ciucă
Prințul Aragonului Mircea Dragoman
Prințul Marocului Feras Sarmini

regia artistică și adaptarea scenică Eugen Gyemant
asistent regie Teodora Toader
scenografia Vladimir Turturică
asistenţi scenografie Ionuţ Răcoreanu, Iolanda Mutu
ilustrația muzicală Eugen Gyemant

Durata: 2 h 30’ (fără pauză)

+12

Coruptă, opulentă, dependentă economic de temuta și disprețuita populație evreiască, Republica Venețiană e obligată să mențină imaginea unui stat de drept. Antonio trăiește în lux, întreținând în jurul lui escroci, prostituate, ucigași și seducători de profesie. Dar, deși înconjurat de lume, este singur. Bassanio, care a fost crescut de acesta și care i-a risipit jumătate de avere, îi cere un nou împrumut, pentru ca să poată finanța un proiect care să îl scape de datorii: o căsătorie avantajoasă. Dar în Veneția nu există bani. Trebuie să apeleze la cel mai mare dușman al său – o evreică. Shylock acceptă să-i împrumute banii, dar pentru a se răzbuna pentru multele jigniri suferite din partea lui Antonio, îi pune o condiție umilitoare: ca, dacă nu plătește la timp datoria, o livră din carnea acestuia să îi aparțină ei. Lorenzo, unul din clica condusă de Bassanio, este pus să o seducă și să o răpească pe Jessica, fiica lui Shylock, care își jefuiește mama și fuge de acasă. Portia, soția pe care Bassanio vrea să o seducă, este bogată, dar nu își poate folosi moștenirea, decât dacă se căsătorește conform testamentului, care prevede următoarea loterie: cel care vrea să o ia de soție trebuie să aleagă corect între trei cufere – de aur, argint și plumb. Bassanio alege corect, dar prea târziu, pentru că între timp, toate corăbiile lui Antonio se scufundă și, neputând să mai plătească polița către evreică, e obligat să respecte condiția pusă de aceasta. Portia se travestește în bărbat, pentru a juca rolul de judecător în procesul intentat de Shylock împotriva lui Antonio și reușește să îl întoarcă împotriva acesteia. Evreica este condamnată pentru că a atentat la viața unui creștin. Ca pedeapsă, este forțată să își cedeze averea și să se creștineze. Portia îi cere lui Bassanio, ca plată, inelul de logodnă, iar acesta i-l dă, spre marea ei dezamăgire. Întors acasă, Portia îl confruntă cu un nou proces, care scoate la iveală falsul relației lor.

CRONICI

În rolul binecunoscut al Portiei, o revedem cu plăcere pe talentata actriţă Natalie Ester, într-o succesiune de scene palpitante traversate cu farmecul său aparte, prin mutaţii psihologice elocvente, şi multe scene suculente. Chichiţele judecătoreşti de la final sunt expresia vie a feminităţii intuitive care mută năpasta de pe capul lui Antonio în capul lui Shylock. Sunt momente de apogeu scenic.

Forţa actoricească a doamnei Maia Morgenstern, capabilă să facă orice rol, de orice dimensiune, în orice piesă, s-a manifestat spectaculos şi în travesti în rolul lui Shylock, în toate gesturile, expresiile faciale sau corporale, în funcţie de fiecare situaţie şi în fiecare relaţie cu celelalte personaje. Doamna Maia Morgenstern nu mai are nevoie de laude, dar aplauzele sunt mereu necesare şi aici au fost din abundenţă oferite la sfârşitul naraţiunii în faimosul monolog al lui Shylock prin care el nu vede diferenţele anatomice dintre creştini şi necreştini.

Ceea ce a frapat în această montare curajoasă şi susţinută de o distribuţie valoroasă a fost ritmul drăcesc al mişcării scenice timp de două ore ce a ţinut permanent trează atenţia spectatorilor, fără o secundă de plictiseală. Foarte inspirat este şi regizorul experimentat Eugen Gyemant, care a combinat foarte teatral nenumăratele episoade ale acţiunii sudate cu măiestrie într-un tot armonic.

Dinu Grigorescu / revistarinocerul.ro / 10.02.2025

Eugen Gyemant tratează personajele într-o altă cheie decât cea în care am fost obișnuiți, ferindu-se de poziția maniheistă în fața realității. Sylockul nu este Agresorul perfect, așa cum nici Antonio nu este deloc o Victimă  perfectă. Dar Salvatorul, unde și cine este? Rolurile de Victimă, Agresor, Salvator sunt specifice jocurilor psihologice, adică interacţiunilor caracterizate de lupta de putere, în care  pun în scenă rănile personale ale tuturor protagoniştilor, din care nimeni nu câştigă cu adevărat.Da, Sylock este arogant, dacă definim aroganța ca o conștientizare a propriilor competențe. Da, Sylock este crud, dacă definim cruzimea ca o căutare ucigașă și sinucigașă  a esenței adevărului care înspăimântă pe toți cei din jur. Doar că acei care îl împresoară nu sunt cu nimic mai buni decât el, în fiecare colcăie compromisul, interesul, meschinăria, lașitatea, trufia. Nimic nu se va schimba în lume.O ramă multiplicată a scenei de teatru(adică a Lumii) creează iluzia de profunzime și adâncime a scenei (adică a Lumii). Oglinzile contribuie și ele la sporirea iluzorie a dimensiunilor. În realitate, scena (adică Lumea) este la fel de îngustă. Mila, dreptatea, adevărul se înghesuie cu greu pentru că cruzimea, inechitatea,  minciuna au haine fastuoase.

Alina Maer / scenesicuvinte.ro / 15.02.2025

Regizorul Eugen Gyemant, după succesul de la Teatrul Bulandra cu Romeo și Julieta de Shakespeare, își alege același autor, dar în alt registru, cel al comediei (discutabilă categorisire, totuși, pentru felul cum privim astăzi acest text), prin montarea spectacolului Neguțătorul din Veneția. Ambiția sa este și mai mare alegând-o, și schimbând astfel sexul crudului negustor Shylock, ca interpretă pe Maia Morgenstern. Personaj greu de înghițit, întrucâtva antipatic, căruia bogăția îi iese prin toți porii, la fel și meschinăria.

Emoționată de importanța rolului, dar jucând cu forță și dăruire acest rol emblematic pentru teatrul scris de Shakespeare în acea perioadă, când antisemitismul era foarte puternic în ciuda faptului că evreii nu existau în societatea engleză, fiind expulzați în 1290, Maia Morgenstern dă suflet acestui personaj fără suflet. Și construiește o ambiguitate a acestui personaj.

Eugen Gyemant conduce cu mână sigură această suită de întâmplări cauzate de împrumut și de încurcături ale iubirii, fără a ocoli substanța textului atât de special și neobișnuit al lui William Shakespeare, care, așa cum este montat pe scena Teatrului Evreiesc din București, nu ocolește cuvintele dure și cruzimea personajelor. Regizorul ne face să înțelegem de ce evreul, negustor, un dur, Shylock, în fața celor ce-i vor capul, când pierde în fața judecătorului dreptul său trecut în contract și în locul propriei răzbunări primește pedeapsa de a se creștina, își va înconjura trupul cu Șalul Talit.

Octavian Neculai / agenda.liternet.ro / februarie 2025

Spectacolul reia textul shakespearian și îl scutură de convențiile obișnuite, sondând, dincolo de replici, tensiunea subterană care naște victime și agresori deopotrivă.

Mi s-a părut tare interesantă transformarea lui Shylock în femeie fiindcă adâncește conflictul, adăugând o dinamică mult mai complexă prin opoziție nu doar cu Antonio, dar și cu Portia.  Shylock și Portia sunt femei puternice limitate de voința bărbaților și a regulilor care li se impun și modurile prin care încearcă să “evadeze” sunt deopotrivă justificabile și damnabile iar Maia Morgenstern și Natalie Ester reușesc să ilustreze memorabil atât calitățile personajelor cât și felurile uneori reprobabile prin care încearcă să depășească obstacolele care stau în calea voinței lor.

Cealaltă femeie puternică, Jessica, fiica lui Shylock, trăiește drama necesarei distanțări de mama sa în încercarea de a integra ceea ce societatea consideră a fi “normalul”. O altă calitate a montării e felul în care lasă să se întrevadă consecințele pe termen lung ale acestei alegeri, subliniind prețul enorm pe care trebuie să-l plătești când renegi cine ești, iar Isadora Băltățeanu surprinde toată intensitatea și dramatismul din parcursul personajului.

spectacolul refuză să dea răspunsuri facile, ci doar amplifică la nivelul conștiinței individuale o serie de întrebări (Cine e victimă și cine e agresor? Până unde trebuie să meargă mila? Ce e drept și ce e abuz? Care e limita dreptății și unde începe răzbunarea? ) care rămân vii în spectator după terminarea spectacolului și la care cu greu se poate spune că există un răspuns final și definitiv.

Andrada Danilescu / filedeteatru.blogspot.com / 18.02.2025