PESCĂRUȘUL

ÎN PIATRA ȘI ÎMPREJURIMI

Gazdă:


Piața Ștefan cel Mare 1, Piatra Neamț, Romania

Dates And Hours:

Duminică, 12 Ianuarie 2025
19:00 - 20:45

Despre

„PESCĂRUȘUL. Comedie în patru acte“:  Treplev o iubește pe Nina, Nina îl iubește pe Trigorin, Trigorin e prins în mrejele Arkadinei, un lanț al iubirilor ca în comediile shakesperiene, dar în care transpare tristețea vieții trăite în carapacea iluziilor false și a egoismului. O lume cu oameni pasionali, indiferenți la suferința celor de lângă ei, care se pot salva doar dacă își urmează visul.

Regizorul Christian Benedetti, împreună cu actorii din distribuție, a construit spectacolul fiind atent la viziunea lui Cehov asupra montării pieselor sale. Crearea unui spațiu scenic care să cuprindă strictul necesar pentru marcarea sensului, interpretarea după rigorile unei partituri muzicale (pauze, tempouri), care să evidențieze gândul din spatele cuvintelor sunt principalele direcții care au ghidat munca echipei artistice.

„În teatrul de artă, toate aceste detalii cu accesoriile lor distrag spectatorul, îl împiedică să asculte… (… ) Știi, aș vrea ca cineva să-mi joace piesele într-o manieră foarte simplă… Ca pe vremuri… o cameră… în avanscenă o canapea, scaune… Și apoi actori buni care joacă… Asta e tot… Mi-ar plăcea foarte mult să văd piesele mele reprezentate în acest fel…” (A. P. Cehov, citat de Evtikhi Karpov în volumul „Cehov în amintiri“, 1954)

de Anton Pavlovici Cehov
traducerea: Bogdan Budeș
un spectacol de Christian Benedetti
asistentă de regie: Nora Covali
foto: Marius Șumlea

Distribuția:
ARKADINA: Ecaterina Hâțu / Elena Popa
NINA: Cristina Ciulei
POLINA: Loredana Grigoriu
MAȘA: Nora Covali
TREPLEV: Florin Hrițcu
SORIN: Tudor Tăbăcaru
DORN: Paul-Ovidiu Cosovanu
TRIGORIN: Mircea Postelnicu
MEDVEDENKO: Emanuel Becheru
ȘAMRAEV: Andrei Merchea-Zapotoțki
IACOB: Valentin Dița/ Cristian Stoian (mașiniști)

Înregistrare audio – pian: Anna Rivera

Fotografii