Redeschiderea pentru public a expoziției permanente a Muzeului de Istorie și Arheologie Piatra-Neamț

Redeschiderea pentru public a expoziției permanente a Muzeului de Istorie și Arheologie Piatra-Neamț

ÎN PIATRA ȘI ÎMPREJURIMI

Gazdă:


Bulevardul Mihai Eminescu 10, Piatra Neamț, Romania

Dates And Hours:

Joi, 15 Mai 2025
14:00 - 16:00
Bilete în curând

Despre

Complexul Muzeal Național Neamț anunță redeschiderea pentru public a expoziției permanente (de la nivelul parterului) a Muzeului de Istorie și Arheologie Piatra-Neamț. 
Evenimentul se va desfășura joi, 15 mai, ora 14:00, în prezența ministrului Culturii, doamna Natalia-Elena Intotero.
Clădirea monument istoric, cunoscută ca fostul Palat Administrativ, a fost reabilitată în cadrul proiectului „Conservarea, protejarea și promovarea Muzeului de Istorie și Arheologie Piatra-Neamț”, Cod SMIS 11,6527, proiect finanțat prin Programul Operațional Regional 2O14-2020, Axa de Prioritate de lnvestilii 5.1. –„Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural”, în perioada 2019-2024.

Muzeul de Istorie și Arheologie Piatra-Neamț, ctitorie a preotului arheolog Constantin Matasă, personalitate culturală marcantă a muzeologiei românești, este principala unitate a Complexului Muzeal National Neamț, având de-a lungul timpului notabile realizări în domeniul cercetării istoriei. Actul de naştere al acestei instituţii datează din 1934, funcționând în sediul Casei Naționale„ Regina Maria” din Piatra-Neamț. 
Din 1947, muzeul a trecut în proprietatea statului. Grație contribuției istoricului și muzeografului Iulian Antonescu, director al Muzeului Regional Bacău, instituția muzeală pietreană s-a mutat într-un nou sediu, în 1960, în edificiul construit de arhitectul Roger Bolomey în 1930, fosta reședință a Școlii nr. 1 de băieți „Lascăr Catargiu”. Astfel, după 1960, și-a schimbat denumirea, în Muzeul Arheologic Piatra-Neamț, ca mai apoi, din 1970, grație diversificării colecției, să se numească Muzeul Judeţean de Istorie Piatra-Neamţ iar din 1978 Muzeul de Istorie Piatra-Neamţ. În contextul celebrării la nivel naţional a 2050 de ani de la constituirea statului dac condus de Burebista și organizarea Sărbătorii „Petrodava 2000”, s-a decis mutarea muzeului de istorie în clădirea ocupată de Primăria oraşului. Astfel, la 26 septembrie 1980, s-a deschis o nouă expoziţie permanentă în sediul fostului Palat Administrativ, monument istoric reprezentativ pentru stilul neoromânesc, construit între 1910-1912, după planurile arhitectului Ștefan Burcuș. 
Expus intervențiilor factorului politic, muzeul va fi reoganizat în 1990, ultima mare reamenajare, apreciată deopotrivă de public și specialiști, realizându-se în perioada 2007-2008.
La 45 de ani de la deschiderea expoziției permanente în clădirea fostului Palat Administrativ, muzeul își redeschide porțile pentru public. Colecțiile Muzeului de Istorie și Arheologie Piatra-Neamț includ în momentul de față peste 88.000 de piese istorice și arheologice. Printre acestea se evidențiază artefactele neo-eneolitice, alături de colecția de numismatică care are în componență aproape 14.000 de monede, majoritatea aparținând perioadei daco-romane.
Reunind bunuri culturale de valoare ştiinţifică excepţională, noul concept expozițional pune accent pe rolul muzeului în modelarea viziunii publicului asupra trecutului. Prin intermediul unui design expozițional atractiv, noua expoziție permanentă a Muzeului de Istorie și Arheologie Piatra-Neamț oferă un periplu prin mii de ani de istorie, punând în valoare artefacte lăsate în urmă de comunitățile umane care au locuit odinioară în zonă. Informația și materialele arheologice expuse evidențiază schimbările comportamentale care au avut loc de la apariția primilor vânători pe Valea Bistriței în Paleolitic până la începutul Evului mediu. Prin reconstituiri, ilustrație istorică și reenactment vizitatorul intră în contact cu civilizații apuse, ale căror istorii sunt mereu supuse reinterpretării.