Lacul Veselaru
ATRACȚII ÎN JUDEȚ
Despre
Lacul Veselaru s-a format în anul 1940, având lungimea de 72 m, lăţimea de 55 m, adâncimea maximă 12 m şi o suprafaţă de circa 3000 mp (0,3 ha). Bineînţeles că toate aceste dimensiuni se modifică în funcţie de cantitatea de precipitaţii. Aşadar, lacul nu e foarte mare, mai ales dacă îl comparăm cu Lacul Cuiejdel sau Lacul Roşu, tot lacuri de baraj natural. Însă, chiar dacă e micuţ, are un farmec deosebit pentru că aspectul său e foarte sălbatic şi, deşi nu există vreo cărare, se poate face înconjurul lui și se pot vedea trunchiurile de copaci ieşind din apă, la fel ca la Lacul Roşu.
INDICAȚII
Lacul Veselaru este situat în comuna Piatra Şoimului, mai exact, în imediata apropiere a satului Neguleşti, la aproximativ 23 km de Piatra-Neamţ. Din drumul naţional DN15, cel care leagă Bacăul de Piatra-Neamţ, în sensul giratoriu din orăşelul Roznov, se face la dreapta spre Tazlău, dar, imediat după podul peste râul Bistriţa, trebuie virat din nou la dreapta. Va urma o bifurcaţie care are un indicator, spre Luminiş şi Neguleşti la stânga.
Drumul până la acest lac nu este marcat, dar poate fi găsit destul de uşor. După ce treceţi de satul Luminiş, după o curbă largă la stânga, intraţi în Neguleşti, iar pe stânga este un gard de lemn cu şipci orizontale ce împrejmuieşte o suprafaţă mare, fără vreo construcţie. Imediat după ce se termină gardul, intraţi spre stânga în lunca pârâului Iapa, traversaţi pârâul pe un pod şi veti vedea o căsuţă mică de piatră. Pe lângă ea urcă un drum de TAF prin pădure. După puţin timp, acest drum se bifurcă şi trebuie s-o luaţi la dreapta. Veţi urca aproximativ o jumătate de oră până la lac.
Fotografiile din galerie ar trebui să vă ofere și mai multe repere pentru a vă orienta și ghida către această atracție naturală.
Credit foto: Daniela Ursu