Teatrul Tineretului din Piatra-Neamț
Teatrul Tineretului din Piatra-Neamț

Teatrul Tineretului din Piatra-Neamț

5.0 3 recenzii
ATRACȚII ÎN ORAȘ ORGANIZATORI EVENIMENTE
Închis

Piața Ștefan cel Mare 1, Piatra Neamț, Romania

Despre

Teatrul Tineretului din Piatra-Neamț este o clădire emblematică a orașului, fiind construită de arhitectul Carol Zane în 1958. Aici au debutat tinerii artiști ai acelei vremi, proaspeți absolvenți ai Institutului de Teatru: Horațiu Mălăiele, Maia Morgenstern, Virgil Ogășanu, Oana Pelea, Florin Persic și mulți alții. Și-n prezent, teatrul este unul dintre cele mai dinamice, moderne și îndrăznește instituții de profil din toată țara.

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Teatrul Tineretului este o instituție de cultură profesionistă, aflată în subordinea Consiliului Judeațean Neamț și specializată în producția de spectacole de teatru și activități artistice interdisciplinare, la realizarea cărora trupa permanentă de actori colaborează cu artiști invitați.

Sprijinirea creatorilor de teatru aflați la început de drum este o misiune marcată în ADN-ul acestei instituții de la momentul începerii funcționării acesteia, în anul 1958.  Cunoscut în lumea teatrală în perioada de dinainte de 1989 drept „fenomenul de la Piatra Neamț”, acest teatru a funcționat ca un laborator de creație pentru generații întregi de artiști, mulți dintre aceștia devenind vârfuri ale generației lor.

În prezent, ducem tradiția acestui teatru mai departe, imaginând și organizând proiecte culturale care se concentrează pe implicarea generației tinere pe partea de regie, actorie sau scenografie. În plus, încercăm să dezvoltăm sau să asigurăm o serie de proiecte interculturale care să ne permită să conectăm actul dramatic cu alte tipuri de manifestări artistice, dar și să realizăm un dialog coerent cu alte culturi.

„Future Laboratory”, finanțat prin Programul Europa Creativă, se numără printre cele mai recente proiecte interculturale ale Teatrului și implică douăsprezece instituții europene de artele spectacolului cu o puternică componentă internațională, care colaborează pentru a descoperi narațiunile europene de mâine. Hotărâți să integreze mai bine comunitățile marginalizate, izolate și inactive în activitățile lor atât pe scenă, cât și în afara ei și conștienți de impactul pe care pandemia l-a avut asupra noilor generații, partenerii au implementat un proiect internațional de cercetare pentru a sprijini cariera și dezvoltarea internațională a artiștilor emergenți. Din 2022 până în 2024, Teatrul Tineretului găzduiește 4 rezidențe de cercetare pentru artiștii Ewa Mikula (Polonia), Maurin Olles (Franța), Carlota Matos (Marea Britanie/Portugalia) și Anne Kapsner (Germania). De asemenea, în aceeași perioadă, proiectul oferă contextul unui program de mentorat pentru artista română Ruxandra Simion.

Un alt produs al unui parteneriat european este inițiativa UNLOCK THE CITY!, finanțată prin Programul Europa Creativă, un proiect de regenerare prin cultură ce vizează dezvoltarea unei metode de lucru care combină cercetarea tehnică științifică și orientată spre design cu teatru. Desfășurat în locuri sau zone care au jucat un rol cheie pentru cetățeni în timpul pandemiei, proiectul explorează conceptul de limită (economică, socială, fizică etc.) în orașul post-pandemic, pe trei niveluri diferite: clădire (Obiect), comunitate (Subiect), relație dintre spațiul urban și teatru (Relație). Pentru fiecare dintre acestea, Teatrul Tineretului va realiza un spectacol semnat de artiștii Irina Moscu, Bogdan Zamfir și respectiv Daniel Chirilă.

Având caracter internațional, Festivalul de Teatru de la Piatra Neamț se numără printre cele mai importante realizări ale Teatrului, deoarece reflectă cu desăvârșire misiunea instituției: sprijinirea noilor generații de artiști și promovarea produselor culturale care se concentrează pe teme importante pentru comunitatea locală și globală. Evenimentul propune tuturor participanților săi – publicului local, dar și vizitatorilor din România și din străinătate – producții care lansează discuții despre subiecte relevante și probleme actuale ale societății, create de autori cu un limbaj artistic personal, autentic și provocator.

ATRACȚII TURISTICE

Clădiri istorice

Galerie Foto

Video

Alte sugestii

ATRACȚII ÎN ORAȘ
Pădurea Balaurului se află pe dealul cu același nume, fiind localizată pe teritoriul comunei Dobreni. Aceasta se află la ieșirea din Piatra-Neamț spre Târgu Neamț.  Chiar dacă denumirea pădurii poate fi înspământătoare, e foarte puțin probabil să vă întâlniți aici cu vreun balaur. În schimb, vin numeroși pietreni pasionați de mountain-bike, fiindcă prin aceste locuri trece unul dintre cele mai frumoase și ușoare trasee. 
Piatra Neamț, Romania
ATRACȚII ÎN ORAȘ
Străbătând cărările Cernegurei, natura se oferă splendidă la ficare pas, cu cele mai frumoase peisaje în poienile Pițigoi și Bahrin. Din prima se zăresc la orizont Munții Goșman, Munții Tarcăului și Muntele Ceahlău. Iar din cea de-a doua se zărește în vale Schitul Bahrin, un lăcaș pe stil vechi la care se poate ajunge chiar și cu mașina de pe strada Bâtca Doamnei. La fel de spectaculoasă e priveliștea și din vârful dealului Cernegura, acesta ajungând la altitudinea de 821 m.
Piatra Neamt, Romania
ATRACȚII ÎN ORAȘ
5.0 1 recenzie
Drumul forestier pornește din dreptul Ștrandului din Piatra-Neamț și urcă pentru 2-3km spre direcția Vârfului Cernegura (821 m).
Piatra Neamț, Romania
ATRACȚII ÎN ORAȘ
Cernegura (821 m altitudine) este cea mai înaltă dintre culmile ce înconjoară orașul Piatra-Neamț și oferă iubitorilor de natură mai multe trasee de drumeție, cu diferite puncte de acces. Pe cărările muntelui și pe traseul marcat în aplicația noastră se poate ajunge din zona podului Căprioara sau de pe drumul forestier care se desprinde din Aleea Tineretului, cu aproximativ 200 m înainte de intrarea în ștrand. Alte căi de acces sunt în zona satului Bâtca Doamnei. Indiferent de varianta aleasă, cărările destul de umblate ale Cernegurei sunt ușor accesibile drumeților, traseele fiind în general de dificultate redusă. 
Piatra Neamț, Romania
ATRACȚII ÎN ORAȘ
5.0 1 recenzie
Altitudinea maximă de pe dealul Cârloman din Piatra-Neamț ajunge la 806 m în Vârful Prihodişte. Acesta e accesibil datorită traseului marcat cu banda albastră ce leagă orașul de Mănăstirea Bistrița.
Unnamed Road, Romania
ATRACȚII ÎN ORAȘ
4.5 2 recenzii
Vârful Bobeica de pe dealul Cârloman este situat la altitudinea de 677 m și reprezintă o primă bornă importantă de pe traseul montan ce leagă orașul Piatra-Neamț de Mănăstirea Bistrița.
Gârcina, Romania
ATRACȚII ÎN ORAȘ
Munţii Stânişoarei constituie o unitate bine individualizată în cadrul municipiului Piatra-Neamţ, cuprinzând doar extremitatea lor sudică. Culmea principală are o orientare generală NV-SE, conformă cu structura geologică. Aici predomină marnele, şisturile argiloase şi disodilice, acoperite uneori de depozite loessoide. Aceeaşi structură geologică o întâlnim şi pe dealul Cârloman, prelungirea vestică a Cozlei. Altitudinea maximă ajunge la 806 m în Vârful Prihodişte.
Str. Bogdan Vodă, Piatra Neamț, Romania
ATRACȚII ÎN ORAȘ
5.0 1 recenzie
Într-o stâncă izolată, din zona înaltă a dealului Cozla, se află săpate trei scobituri rotunde cu diametrul de circa 60 cm, a căror origine nu a întrunit consensul, considerându-se că ne aflăm fie în fața unui fenomen carstic, fie periglaciar, sau cu caracter de marmite eoliene formate prin acțiunea îndelungată a vânturilor. Alexandra, autoarea blogului blogdecalatorii.ro, descria astfel acest loc „... la Stânca 3 căldări am ajuns după 30 de minute de la intrarea în traseu. Mi s-a părut mult mai mare decât mă așteptam și foarte interesantă. Este un monolit de gresie în care s-au format în timp 3 marmite de eroziune, numite și căldările uriașilor.” Menționăm că stânca „Trei Căldări” este un monument al naturii, parte din rezervația geologică de marnite eoliene. Orice deteriorare intenționată a ei este pedepsită conform legii, zona fiind des frecventată de rangerii pietreni.
Muntele Cozla - zona Trei Caldari, Romania
ATRACȚII ÎN ORAȘ
Lacul Porcului de pe dealul Cozla este de fapt o baltă micuță alimentată de ploi, unde se adapă animalele pădurii. Pe mal pot fi zărite adesea urme de cervide, însă cel mai probabil vin aici și mistreți. Cel mai probabil de la aceștia vine denumirea lacului. Acest lac e înconjurat de o superbă pădure de fag și se află pe traseul omologat „Trei Căldări” din Piatra-Neamț. Foto via www.bloguldecalatorii.ro
Lacul Porcului, Romania