Ruinele conacului Catargi din Tupilați

Hanul Șerbești este un fost han turistic, construit în secolele XVII-XVIII în satul Șerbești (azi satul Ștefan cel Mare din județul Neamț). Hanul de la Șerbești a fost inclus pe Lista Monumentelor Istorice din județul Neamț din anul 2004. Conform tradiției, acest loc a fost construit în secolul al XVII-lea, în perioada domniei lui Vasile Lupu (1634-1653). Prin căsătoria cu Doamna Tudosca, fiica marelui boier Costea Bucioc, Vasile Lupu devenise proprietarul unei jumătăți din satul Șerbești. În anul 1637 el a construit acolo o biserică.   Hanul a fost construit în centrul satului, la jumătatea distanței dintre Tupilați (unde se află Hanul Ancuței) și Piatra Neamț, pe partea dreaptă a drumului județean. El a servit ca loc de popas pentru harabalele negustorilor și pentru olăcari. Clădirea hanului avea pereți groși, din piatră nefasonată, și două intrări monumentale cu porți grele, ghintuite. În scopul de apăra hanul de atacurile nocturne ale tâlharilor, ferestrele au fost micșorate până la dimensiunile unei simple metereze, iar porțile erau ferecate din interior cu drugi sau bârne.   În timpul primului război mondial, acoperișul hanului a ars, dar a fost refăcut după aceea. Hanul de la Șerbești a funcționat până la instaurarea regimului comunist și naționalizarea proprietăților. După naționalizare, hanul a fost transformat în magazie a C.A.P.-ului, el fiind ulterior abandonat și lăsat să se ruineze. În anul 1989, autorii lucrării monografice "Tradiții ale ospitalității românești. Prin hanurile Iașilor" (Ed. Sport-Turism, București, 1989) constatau că zidurile de piatră se mențineau intacte, iar hanul putea fi renovat fără prea mari cheltuieli. În prezent hanul se află într-un proces de restaurare și punere în valoare, printr-un proiect de fonduri europene. 

Conacul Cantacuzino din Șerbești este un conac boieresc, construit pe la mijlocul secolului al XVII-lea de către vistiernicul Iordache Cantacuzino, în satul Șerbești (azi satul Ștefan cel Mare din județul Neamț). El a suferit adăugiri în secolul al XIX-lea. Conacul se află în imediata apropiere a bisericii "Sf. Gheorghe", înspre sud-est. Casa Iordache Cantacuzino, azi școală, a fost inclusă pe Lista Monumentelor Istorice din județul Neamț din anul 2004, având cod LMI NT-II-m-B-10704. În prezent, Conacul Cantacuzino din Șerbești găzduiește o unitate de învățământ pentru copiii cu deficiențe fizice și se învecinează cu Școala de arte și meserii din sat.

Biserica "Sf. Gheorghe" din Ștefan cel Mare este o biserică ortodoxă, ctitorită în anul 1636 de către domnitorul Vasile Lupu, în satul Șerbești (azi satul Ștefan cel Mare din județul Neamț). Ea a suferit modificări în 1922.  Lăcașul de cult se află pe un platou care domină partea estică a satului, fiind înconjurat de o incintă cuprinzătoare, împrejmuită cu puternice ziduri de piatră. Biserica a fost inclusă pe Lista Monumentelor Istorice din județul Neamț din anul 2004. În decursul timpului, Biserica "Sf. Gheorghe" din Ștefan cel Mare a beneficiat de donații de obiecte de cult sau de alte odoare din partea stăpânilor moșiei, în principal a boierilor cantacuzini. Printre odoarele de preț care se află în patrimoniul parohiei sunt de menționat următoarele:  • un potir de argint poleit cu aur, având gravată următoarea inscripție: "Io Cantacuzino vel Spătar, leat 1767" În curtea biserici, în apropiere de peretele sudic al lăcașului de cult, se află două morminte vechi, având deasupra lor monumente funerare de o valoare artistică remarcabilă. Unul dintre morminte este al prințului Alexandru Ilie Cantacuzino, decedat la Karlsbad (azi orașul Karlovy Vary din Cehia) în 1859 și reînhumat la Șerbești zece ani mai târziu, de către soția sa, prințesa Elena Cantacuzino. Iar al doilea mormânt are deasupra sa un obelisc cu o cruce de fier în vârf; pe soclu se află gravată o inscripție aproape ilizibilă și deasupra sa, vulturul bicefal (stema familiei Cantacuzino), sculptat în altorelief.

Ceea ce astăzi este cunoscută a fi Mănăstirea Nechit a fost, la început, un loc de retragere pentru monahii care doreau să-și desăvârșească unirea cu Hristos. După cum sugerează și numele, primul viețuitor al acestor meleaguri a fost Nichita Sihastrul. Lui i-au urmat o pleiadă de alți sihaștrii după al căror nume se inspiră toată toponomia locului: pârâul lui Samson, râul lui Iacob, izvoarele Sfântului Chiriac. Aproape 800 de ani mai târziu, pronia lui Dumnezeu împlinește cu bătrânul Zenovie Ghidescu proorocia străbunicii sale: „Dacă va fi ceva de capul tău să mergi la ctitoria neamului nostru, la Nechit.” Și astfel ne apropiem încă puțin de felul în care mănăstirea arată astăzi...

Nicolae Popa (1919-2010) a fost un meșter popular și poet, recunoscut pentru eforturile sale de a ridica în curtea casei sale din Târpești (Neamț) un mic muzeu popular, recunoscut astăzi în întreaga lume pentru creațiile sale unice.   Colecțiile sale, deschise publicului încă din anul 1977, cuprind: obiecte de arheologie, numismatică, etnografie, obiecte religioase, icoane, pictură naivă, dar și creații ale lui Neculai și Elena Popa: măști, costumații pentru spectacolele de iarnă, sculptură în lemn și piatră. „Din tinerețe mi-au plăcut datinile și obiceiurile strămoșești. De aceea am făcut muzeul. Mi-am dat seama că numai păstrând tradiția putem dovedi că am existat ca popor. Regret că tinerilor le e rușine cu portul nostru tradițional. Port național mai frumos ca în România nu există nicăieri. Tinerii au început să îmbrățișeze ce vine din străinătate. În schimb, străinii apreciază mai mult decât noi ce avem noi aici“, spunea meșterul Neculai Popa. Exponatele unicat pot fi vizionate în cele 12 camere destinate muzeului și în frumoasa curte cu sculpturi ale familiei Popa. Primul muzeu - a funcţionat din 1964 până în 1977 în vechea clădire de serviciu a învăţătorului satului, pe care N. Popa a reparat-o si reamenajat-o pentru a putea adăposti colecţia sa de obiecte Casa cu măști - Această clădire a fost construită de către Vasile și Elena Popa în a doua parte a sec. XIX și este compusă din patru încăperi: hol de intrare, dispus central, două camere amplasate de o parte și de alta a holului și o a patra cameră (care avea rol de magazie, mărită ulterior), amplasată în partea din spate a clădirii. În prezent construcția găzduiește majoritatea creațiilor lui Neculai și Elena Popa (măști și costume pentru spectacolele de Crăciun și Anul Nou, sculpturi naive, în lemn și piatră, realizate în decursul anilor) și o colecție de veste brodate cu motive decorative tradiționale, din zona Neamț. Casa colecțiilor - Odată cu intrarea muzeului din Târpeşti în circuitul turistic, pe la începutul anilor șaptezeci, Neculai Popa și-a dat seama că este nevoie de construcția unei clădiri destinate colecțiilor acestui muzeu, cu atât mai mult cu cât numărul obiectelor adunate sporise foarte mult. Și pentru că era vorba de o construcție nouă, el s-a gândit ca acesta să fie amplasată în curtea locuinței sale, locul unde își desfășura activitatea sa de creație și unde începuse deja să gândească și realizarea unui complex de sculpturi pentru exterior (poarta și curtea cu sculpturi). Casa colecțiilor a fost începuta în anul 1974, iar peste trei ani, în 1977, va fi deschisă publicului. Construcția adăpostește majoritatea colecțiilor Muzeului Popa: > arheologie, > numismatică, > etnografie, > obiecte religioase, > pictură naivă. Curtea cu sculpturi - Curtea muzeului a fost împodobită încă de la începutul anilor ’70 cu creațiile în lemn și piatră ale lui Neculai Popa, lucrări ce au dimensiuni care variază între 1 și 2,5 m. Accesul spre acest ansamblu de sculpturi se face printr-o poartă monumentală, sculptată în lemn de stejar, un fel de ”arbore genealogic” al familiei, care înglobează circa 23 de figuri umane. Foto Video & Info Credit: www.muzeulpopa.ro

În județul Neamț, în Cheile Șugăului-Munticelu, se află Via Ferrata ”Astragalus”, cu cel mai lung traseu de Via Ferrata din țară. Escaladând stâncile, te bucuri deopotrivă de natură și aventură, fără a fi alpinist de profesie. Urcarea se face în siguranță, fiind disponibile 5 trasee cu diferite grade de dificultate. Traseele ușoare sunt accesibile înclusiv copiilor cu vârste peste 8 ani. Via Ferrata Astragalus is a Romanian Mountain Club project, led by Constantin Lăcătușu, the first Romanian atop Mount Everest. This project is powered by HeidelbergCement. 

În decursul celor peste 150 de ani de la întemeierea monarhiei în România, judeţul Neamţ a fost în numeroase rânduri gazdă pentru membrii familiei regale, prima vizită ”regală” în Neamț având loc la numai câteva luni de la venirea în țară a principelui Carol I, în luna august a anului 1866. Într-un context mai puțin plăcut a ajuns pe meleguri nemțene Carol al II-lea.  În anul 1918, pe când se afla la Târgu Neamţ la comanda Regimentului Vânători de Munte, principele Carol al II-lea a fugit la Odessa pentru a se căsători în secret cu Zizi Lambrino. Pentru că a dezertat, a fost pus în arest pentru 75 de zile la Mănăstirea Horaiţa, loc izolat şi greu accesibil la acea vreme. La mănăstire mai există încă unele obiecte de mobilier ce au fost aduse de la Bucureşti în mod special pentru a-i face şederea principelui mai confortabilă. Este vorba despre o canapea cu două fotolii şi o masă cu şase scaune care se regăsesc astăzi în camera de oaspeţi destinată vizitatorilor de seamă ai mănăstirii.  Mănăstirea Horaița se află în satul Poiana din comuna Dobreni, într-un loc de un pitoresc aparte, prielnic viețuirii monahale, dar și întâlnirii pelerinilor cu Dumnezeu și natura deopotrivă. Biserica de astăzi este o ctitorie a Arhimandritului Ermoghen Buhuși din secolul al XIX-lea ( construită între 1848-1867) , într-o veche vatră monahală. Un prim lăcaș de lemn ar fi existat aici încă din secolul al XV-lea. Într-un document din iulie 1428, domnitorul Moldovei Alexandru cel Bun menționa o biserică la Horaița într-un șir de 52 de lăcașuri, date în grija Mănăstirii Bistrița.  Numele mănăstirii provine de la numele familiei care a deținut numeroase proprități în zonă, Goraeti. Singura din Moldova care are hramul Botezul Domnului, biserica este unică și prin arhitectura ce îmbină elemente romano-bizantine cu influențe rusești, dar și prin pictura în stil neobizantin, pe un fond cărămiziu realizată abia în perioada 1988-1993 de pictorul Mihai Chiuariu. De o frumusețe deosebită este catapeteazma, sculptată în stil baroc, din lemn de tei, păr și tuia, decorată cu aur și cu o broderie bogată. Amvonul se află la 4 m deasupra ușilor împărătești, fapt ce nu se mai regăsește în nicio biserică ortodoxă din țară și din lume.  Biserica mănăstirii adăpostește icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni ”izbăvitoarea de secetă”, considerată cel mai de preț odor al lăcașului. Oamenii mănăstirii spun că icoana a salvat de multe ori satele din jur în vreme de secetă aducând, în urma procesiunilor organizate de preoți și credincioși, mult așteptatele ploi. Se pare că aceasta provine din vechea biserică de lemn, fiind realizată în prima jumătate a secolului XVIII.  Complexul mănăstiresc mai cuprinde Paraclisul ”Sfântul Ierarh Nicolae”, Paraclisul cu hramul ”Pogorârea Sfântului Duh” din Turnul clopotniță, dar și alte conctrucții de data mai recentă, unele destinate obștii mănăstirii, altele pelerinilor sau oaspeților din rândul înalților ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române.  sursa foto: doxologia.ro 

IMPORTANT: Clădirea muzeului, deosebit de spectaculoasă din punct de vedere arhitectural, se află în prezent într-un proces de reabilitare. Puteți contacta însă telefonic gazdele muzeului, pentru a verifica în prealabil statusul muzeului. ┄ Iulia Hălăucescu s-a născut la 31 martie 1924, în comuna Tarcău din județul Neamț, în familia preotului Gheorghe Verșescu. Aici nu rămâne decât 2 ani, până când tatăl său s-a mutat cu parohia la Piatra-Neamț, în mahalaua Valea Viei. Chiar dacă a stat atât de puțin în satul natal, artista a dorit să ofere localității o parte din creația sa. Astfel, în anul 2003, ia naștere Muzeul de la Tarcău, organizat într-un corp al școlii din sat care astăzi poartă numele artistei.  „Acolo unde se îngeamănă munte cu munte, brad cu brad, unde pârâul taie în stâncă drum în cascade peste trepte de gresie, acolo unde cerul se zărește ca o panglică și a cărui culoare și lumină se răsfrânge în bulboanele în care se joacă păstrăvii Tarcăului, am văzut pentru prima oară lumina zilei. În amintirea părinților și pentru semeția și frumusețea dintotdeauna a locuitorilor Tarcăului, dăruiesc localității mele natale, parte din bunurile care mi-au îmbogățit sufletul și creația, valori de artă cultă și de artă populară, ceramică reprezentativă românească din diferite zone ale țării, icoane vechi românești, obiecte de mobilier și chiar propriul meu atelier de creație.“ spunea artista la deschiderea muzeului.  Muzeul de la Tarcău este structurat în 4 săli de expoziție, care găzduiesc peste 100 de lucrări ale artistei. Majoritatea lucrărilor sunt acuarele, cu excepția unui autoportret și a unor tablouri cu membrii familiei. Picturile prezente în muzeu au ca principale teme florile, imagini din Tarcăul de altădată, dar și imagini surprinse de artistă în călătoriile sale în străinătate. Între lucrările dedicate satului natal se numără Moara veche din Tarcău, Flori de câmp din poienile Tarcăului și Gospodărie veche din Tarcău. În tablourile pictate în timpul unor călătorii în afara țării artista a imortalizat imagini din Ungaria, Bulgaria, Germania și Franța.  Supranumită „Doamna Acuarelei Românești”, artista a fost membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, membru de onoare al Academiei Oamenilor de Știință din România, Cavaler al Ordinului Național ”Pentru Merit” și cetățean de onoare al orașelor Piatra-Neamț și Bicaz. De-a lungul vieții, a deschis peste 60 de expoziții personale în țară și în străinătate și a participat la peste 30 de expoziții organizate de Ministerul Culturii în 25 de țări din Europa, America de Nord și de Sud, Asia și Africa, lucrările artistei ajungând până în Japonia și Filipine. În Neamț, cu excepția acestui muzeu dedicat, lucrări ale artistei se mai regăsesc în Muzeul de Istorie din Bicaz și la Muzeul de Artă din Piatra-Neamț. 

‘’Vântul bătea prin pădurea de brazi, mirosul florilor de câmp se ridica și plutea prin aer, ciute și cerbi deopotrivă se îndreptau spre lacul ce se ițea la marginea pădurii, dealuri de un verde crud se zăreau printre crengi, iar mai jos la poalele dealurilor se vedeau hornurile fumegând din vetrele caselor. Trecând de lacul albastru în care se oglindeau razele soarelui, făcându-l să arate ca de cristal, intrai într-un sătuc cu case mici care abia se ițeau din iarba deasă, cu pământuri arate pline de roade, cu copiii veseli care fugeau în picoarele goale după florile de păpădie, cu femei în straie de sărbătoare și vorbind tare creând un zumzet în toată valea, cu vița de vie care înmiresmau tot sătucul.’’ Așa începe povestea noastră! Am creat un sătuc după o poveste superbă, care să ne ajute să ne deconectăm de cotidian, un loc în care toți cei care vin pentru o zi sau pentru o săptămână, să poată visa. Un loc care să ne aducă aminte sau să ne redea vremuri în care fericirea venea din lucruri mici. Vă așteptăm să ne treceți pragul, chiar dacă doar pentru a ne încerca preparatele sau a vă relaxa în saună și ciubăr, pentru a dormi într-o căsuță unică din pământ și lemn sau doar pentru a participa la clăcile noastre! ┄ Orarul de vizitare va fi zilnic de la 11.00 la 16.00. Iar terasa este deschisa pana la ora 22.00. - taxa de vizitare este 15 lei de persoană (indiferent dacă e adult sau copil) si se achita pe baza biletului eliberat de toti cei care doresc sa viziteze locatia. - masa se poate lua cu rezervare in prealabil si nu se cumuleaza cu biletul de vizita. - cei care iau masa dar doresc sa si viziteze, achita in mod integral biletul de vizita.  - atelierele de mestesugarit le avem doar in cadrul evenimentelor organizate. Din cauza locurilor limitate, momentan se accepta doar rezervări.  Rezervările se pot face la tel. 0728143169 / 0741120012