Zona Hangu - Ruginești

Vasile Manolachi, șeful Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din cadrul Primăriei Tazlău, este omul iubitor de tradiții care a reușit să adune o colecție de obiecte gospodărești vechi, într-o casă de pe strada Mocăniței. În curte, lângă casa mică din lemn, pe temelie de piatră, cu prispă și două odăi, mai este un corp, făcut mai târziu, când familia care a deținut proprietatea s-a mărit cu 5 copii. După ani de zile, în care cele două căsuțe n-au fost locuite, Vasile Manolachi a făcut curățenie și a început amenajarea unui viitor muzeu al satului, care încă nu are un nume oficial. I-ar plăcea să-i spună ”Casa bunicii”, cum de altfel și arată. ”Casa veche” are pe peretele din spate un jug pentru vaci și unul pentru boi, potcoave de iarnă, un clește (mucarniță) care se introducea în nările vitei, ca să stea la potcovit, un ciocan de bătut pene pentru despicat bușteni, o țesală, o greblă din lemn, bidineaua din păr de porc nelipsită din nicio gospodărie și, bineînțeles, lopata pentru cuptor și lingura pentru învârtit în magiun. Pe prispă sunt zolitoarele (arhaicele mașini de spălat), coveți, o mașină de tors și o oală pentru sarmale. Înăuntru, spațiul cel mai generos este ocupat de un război de țesut, făcut din bucăți primite de la mai mulți săteni. Este funcțional și copiii vor putea vedea, pe viu, cum se făceau țoalele din cordele și covoarele. Anișoara Luca și mama ei, despre care am scris aici, le vor explica participanților la tabără fiecare operațiune în parte și le vor descrie piesele războiului. Sursa informațiilor și mai multe detalii găsiți AICI. IMPORTANT: Pe Google Maps locația apare pe strada Ecoului, aflată în proximitatea străzii Mocăniței.  Locația poate fi vizitată de către publicul larg. Pentru mai multe detalii privind programul de vizitare, poate fi contactat dl. Vasile Manolachi la numărul de telefon: 0728 105 828.

In comuna Tazlau din judetul Neamt se afla casa memoriala in care s-a nascut si a locuit  doctorul si scriitorul Ioan I. Mironescu. Aceasta a fost amenajata in anul 1969 ca muzeu si expozitie permanenta cuprinzand obiecte personale, fotografii, schite, carti si mobilier care au apartinut acestuia. Casa din Tazlău era, cu mult timp în urmă, și locul de întâlnire și relaxare spirituală al multor personalități marcante ale culturii Romanesti din jurul revistei ”Viața românească”, printre care amintim: Mihail Sadoveanu, Garabet Ibrăileanu, Panait Istrati, George Topârceanu, Otilia Cazimir, Păstorel Teodoreanu, Ionel Teodoreanu, etc. Prieten bun cu George Toparceanu, Mihail Sadoveanu si Panait Istrati, I. I. Mironescu a fost apreciat ca om, ca medic dar si ca scriitor. Pentru a-l cunoaste mai bine, Mihail Sadoveanu scrie o pretioasa informatie si ne trimite spre locul care ii era cel mai drag scriitorului, si anume: “Viata lui nu era Universitatea, practica de medic excelent, politica si literatura, viata lui era satul parintesc”. De-a lungul timpului sora scriitorului, Lina Donea, a organizat in aceasta casa numeroase activitati culturale cum ar fi: sedinte ale cercului literar sau sezatori. Muzeul a fost amenajat cu initiativa si contributia fiicei scriitorului, Rodica Mironescu, care a reusit sa recupereze de la rudele acestuia unele documente, scrisori de familie, insemnari ale autorului, carti si fotografii. Expozitia cuprinde 2 sali in care s-a urmarit reconstituirea unei farame din modul de viata al Tazlaului interbelic. Astfel, a fost reconstruita camera de lucru a scriitorului cu mobilierul originar, obiectele personale, biblioteca, imagini din activitatea sa medicala. Decorul și zona comunei Tazlău unde se află situată casa doctorului si scriitorului Ioan Mironescu, este unul foarte frumos! Inconjurată de munti si brazi, puternic ozonificată si leganata de scrugerea involburata a raului Tazlau, este ideală pentru relaxare sau pentru a petrece o vacanța departe de stresul cotidian! IMPORTANT: E bine de știut că locația e închisă temporar, dar puteți contacta gazdele pentru a verifica dacă a fost redeschisă casa memorială. Oricum ar fi, de la exterior poate fi admirată frumoasa construcție în stil tradițional.

SCURT ISTORIC AL LOCALITĂȚII Se pare ca denumirea localitatii provine de la un anume Savin si de la urmasii acestuia, fapt care insa nu este recunoscut documentar. Prima atestare documentara a localitatii este cea de la 6 ianuarie 1411 in care satul apare cu denumirea de Sobolesti si apoi cea din 11 iulie 1428 in care este denumit Sobolea si care apartinea de Manastirea Bistrita. Prima mentionare a actualei denumiri este de la 4 martie 1797, cand domnitorul Alexandru Calimachi porunceste ispravnicilor de Neamt sa cerceteze plangerea egumenului de la Manastirea Bistrita impotriva locuitorilor satului Savinesti. Satele care intra in componenta comunei sunt Savinesti, Dumbrava Vale si Dumbrava Deal. La acestea se poate adauga si Colonia Savinesti, o mica comunitate (actualmente cartier) ce a luat fiinta odata cu venirea in localitate a muncitorilor si specialistilor ce au contribuit la ridicarea in anii '60 a platformei chimice. Satul Dumbrava Deal (ce a luat fiinta dupa 1907 din locuitorii fugiti de pe mosiile boieresti din satele Cracauani, Bargauani si Rediu) era numit Dumbrava Rosie din deal si s-a constituit pe locul unei dumbrave de stejari ce a fost defrisata dandu-se loturi de improprietarire locuitorilor. Locuitorilor acestui sat li se spuneau "cei din deal" si de aici si denumirea satului Deleni. COMBINATUL SĂVINEȘTI De Savinesti se leaga numele combinatului de fire si fibre sintetice, candva mandria industriei chimice romanesti. Conform datelor de pe Wikipedia, platforma industriala Savinesti a fost ridicata in anul 1957. Si s-a inceput cu o unitate de productie de fibre sintetice.  In anul 1958 a fost pus in functiune Combinatul de Ingrasaminte Azochim, actualmente SC Ga-Pro-Co Chemicals Savinesti. La Azochim lucrau pe atunci aproape 3000 de nemteni. Din platforma industriala mai faceau parte Fibrex, Rifil, Melana si Institutul de Cercetari pentru Fire si Fibre Sintetice (ICEFS) Savinesti (infiintat in 1991). Pe platforma chimica Savinesti, lucrau la un moment dat aproximativ 18.000 de oameni, cu tot cu cei de pe santiere, marea majoritate navetisti din Piatra-Neamt.

Biserica a fost construita in centrul localitatii Roznov, chiar in zona parcului, intre 1884 si 1892 de catre colonelul Gheorghe Ruset Roznovanu. Cladirea are forma unei cruci cu bratele egale, fiind cu piatra la exterior, ceea ce ii confera o nota austera si de masivitate. Acoperisul suprainaltat este dominat de o turla bulbata, specifica bisericilor rusesti, si bogat ornamentata cu trei siruri de acolade in piatra, ale caror dimensiuni descresc spre baza turlei. Temelia inalta a permis construirea unui subsol spatios care indeplineste functia de cripta funerara, adapostind mormintele familiei Roznovanu, iar absidele laterale, de forma semicirculara, prezinta cate trei ferestre cu chenare de piatra in relief si timpane cu acolade trilobate. Intrarea in biserica se face intr-un mod solemn, scarile de piatra fiind deosebit de elegante. Din prindvorul bisericii se intra direct in naosul spatios. Catapeteasma bisericii este si ea unica, aceasta fiind lucrata la Moscova, din bronz aurit, intre anii 1890-1892. Pictura in fresca a interiorului a fost lucrata intre anii 1913-1915, de Costin Petrescu. Deosebit de autentice sunt lucrate si tablourile votive ale ctitorilor, in care sunt infatisati colonelul Roznovanu, sotia lui, Alexandrina Ruset Roznovanu, si fiul lor. Bine de stiut: Pe un iconostas din dreapta naosului se afla doua icoane daruite lui Roznovanu de marele duce Pavel Alexandrovici si de tarul Nicolae al II-lea. O alta icoana, imbracata in argint, a fost donata de Leon Urusov, ambasador al Rusiei in mai multe tari europene, iar printre cartile de cult din patrimoniul bisericii se afla si o Evanghelie din 1644 scrisa in slavona. Sursa informațiilor: www.locuridinromania.ro

Girov este o comună în județul Neamț, formată din satele Boțești, Căciulești, Dănești, Doina, Girov (reședința), Gura Văii, Popești, Turturești și Verșești.  Comuna se află chiar în centrul județului, pe malurile Cracăului. Este străbătută de șoseaua națională DN15D, care leagă Piatra Neamț de Roman. La Girov, acest drum se intersectează cu șoseaua județeană DJ156A, care o leagă spre nord de Dobreni (unde se intersectează cu DN15C), Negrești și Crăcăoani (unde se termină tot în DN15C); și spre sud de Roznov (unde se intersectează cu DN15), Borlești, Tazlău și mai departe în județul Bacău de Balcani, Pârjol și Ardeoani (unde se termină în DN2G). Din DN15D, la Girov se mai ramifică două șosele județene: DJ208G, care duce spre nord la Ștefan cel Mare, Dragomirești, Războieni și Tupilați; și DJ157H, care duce spre sud-est la Dochia. În centrul localității Girov se află frumoasa biserică „Sfântul Nicolae Conțești”.

Mănăstirea „Tuturor Sfinţilor” din Almaş este zidită pe locul unei mai vechi aşezări monahale a cărei obşte s-a statornicit în ţinuturile Neamţului încă din secolul al XVII-lea, sub conducerea sihastrului Vasile Almaş. Din vechile construcţii se mai păstrează turnul-clopotniţă, care în trecut proteja intrarea în incintă, şi o căsuţă de tip ţărănesc, din anul 1725, care adăposteşte astăzi un paraclis închinat Sfântului Nicolae. Ctitorirea schitului Ctitorii acestui aşezământ monahal sunt familia Vasile şi Maria Almaş, ciobani din Ţara Haţegului, ajunşi aici din cauza asupririi conducătorilor maghiari din Transilvania, care îi sileau pe români să-şi părăsească dreapta credinţă ortodoxă strămoşească. În anul 1659, evlaviosul cioban Vasile Almaş, ajutat de ţăranii răzeşi, ridică un paraclis din lemn, închinat Sfântului Nicolae, pentru oficierea slujbelor religioase. În paraclis au fost instalate icoanele mari şi iconostasul de la biserica din satul natal, de unde fuseseră nevoiţi să plece în pribegie. Icoanele se păstrează astăzi în muzeul mănăstirii. Nu la multă vreme, paraclisul ridicat de Vasile Almaş va fi distrus într-un raid al tătarilor, în care este ucisă şi Maria Almaş, soţia ctitorului. Rămas văduv, Vasile Almaş a mers la Mănăstirea Neamţ, unde a fost tuns în monahism şi hirotonit întru ieromonah, cu numele Vasile. În anul 1715, locaşul cu hramul Sfântul Nicolae a fost reclădit, tot din lemn, de doamna Ecaterina Cantacuzino, soţia spătarului Iordache Cantacuzino. Schitul de călugări din Almaş a funcţionat până în anul 1821, când a fost prădat de eterişti, iar călugării au fost schingiuiţi şi alungaţi. Zidirea noii biserici şi obştea de maici Anul 1821 marchează zidirea noii biserici din piatră, ctitoria familiei logofătului Balş, cu hramul „Duminica Tuturor Sfinţilor”. Ctitoria acestora a fost continuată prin zidirea pronaosului, de către domnitorul Constantin Mavrocordat, care înzestrează mănăstirea cu o serie de proprietăţi şi moşii. Biserica mănăstirii, în formă de cruce, are trei turle, aşezate pe axa est-vest, cea din mijloc fiind mai înaltă. La miazăzi şi la miazănoapte, altarul are două pridvoare (veşmântarul şi un procomidiarul). Catapeteasma şi mobilierul sculptat din lemn de stejar au fost realizate de către meşterii locali Vasile Gaman, Gheorghe Ursu şi Moroiu Constantin. Începând tot cu anul 1821, schitul a fost populat cu o obşte de maici, având ca stareţă pe maica Glafira Holban, iar mai apoi pe monahia Suzana Ştefănescu, sora episcopului Melchisedec Ştefănescu al Romanului, originar din partea locului. În decursul vremii, în ciuda opresiunilor şi a dispoziţiilor din timpul regimului fanariot, în acest sfânt locaş nu s-a ţinut niciodată slujbă în limba greacă. Moarte şi înviere în veacul XX În urma Decretului 410, din anul 1959, maicile din Schitul Almaş au fost nevoite să plece la Mănăstirile Agapia şi Văratec, iar schitul a fost închis pentru aproape 30 de ani. Pe 12 ianuarie 1987, prin hotărârea 26 a Mitropoliei Moldovei şi Sucevei, a fost reînfiinţat Schitul Almaş, cu obşte de monahi, subordonat Mănăstirii Horaiţa. După reînfiinţare, primul stareţ a fost vrednicul arhimandrit Zenovie Ghidescu. Odată cu reînfiinţarea au început şi lucrările de reconstrucţie a schitului şi a dependinţelor acestuia. Prin hotărârea 5057, din 22 iunie 1990, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a ridicat Schitul Almaş la rangul de mănăstire, având ca stareţ pe arhimandritul Laurenţiu Niță. Între anii 1988-1995, biserica mănăstirii a fost zugrăvita în frescă, de către pictorii Moroşanu, Bratiloveanu şi Stancu din Suceava. Biserica mănăstirii a fost sfinţită la data de 1 octombrie 1995 de către Preafericitul Părinte Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. Cu această ocazie, biserica a primit și al doilea hram, Acoperământul Maicii Domnului. Sursa informațiilor și a fotografiilor: www.doxologia.ro

Ambele sate sunt situate la poalele Dealului Cernegura și fac parte din comuna Alexandru cel Bun. Cele două localități sunt de regulă tranzitate de cei care au vizitat zona Lacului Bâtca Doamnei cu Cetatea Petrodava și continuă mai departe spre Bicaz. Desigur, ordinea poate fi și inversă. Aici se află și o frumoasă zonă de agrement numită „La Iazuri”, atractivă pentru pasionații de pescuit, dar și renumitul loc de fotografiat „La Lebede”.

Din punct de vedere geografic, Lacul Vaduri din Neamț este situat la o altitudine de 350 m, pe sectorul de vale transversala a Bistritei, avand la nord Muntii Stanisoarei si la sud Muntii Gosmanu. Este un lac de acumulare format in anul 1966 cu scopul producerii de energie electrica. In prezent, apartine domeniului si este exploatat de S.C. Hidroelectrica S.A. - Sucursala Hidrocentrale Bistrita „Piatra-Neamt”. Sursa informațiilor și a fotografiilor: www.viziteazaneamt.ro/2009/11/07/lacul-vaduri-judetul-neamt/

Mănăstirea Bisericani este o mănăstire ortodoxă situată în satul Bisericani, comuna Alexandru cel Bun. Mănăstirea este situată la 12 km vest de oraşul Piatra-Neamţ, pe şoseaua Piatra Neamţ – Bicaz. Drumul în urcare, cu multe serpentine, este de o deosebită frumuseţe, având Valea Bistriţei pe dreapta, după care urmează lanţul munţilor acoperiţi cu codrii de conifere. INFORMAȚII SUPLIMENTARE Războaiele Sfântului Ştefan cel Mare şi Sfânt i-au determinat pe călugări să părăsească Bisericanii, pentru a se retrage la Sfântul Munte. Dar, coborând pe Valea Rea, nu departe de peşteră, izbucneşte dintr-un stejar o vedenie de fulger. În faţa ochilor li se înfăţişează Sfânta Fecioara Maria, care cu duioşie i-a îndemnat să se întoarcă în muntele nostru, pentru că şi acolo este grădina sa. În semn de amintire şi veşnică cinstire a acelei minuni, într-un stejar este aşezată o icoană, la care se perindă credincioşi din toată ţara, care aprind lumânări şi candele. Scena celor patru călugări cu vedenia Maicii Domnului este imortalizată pe un tablou pictat, aflat sub icoana Maicii Domnului, în stânga pronaosului. Frumoasa biserică cu hramul Bunei Vestiri poartă, din 1535, amprenta lui Petru Rareş, care a făcut modificări ctitoriei lui Ştefăniţă voievod (1517-1527). Aceasta a fost înconjurată cu ziduri groase şi patru turnuri de apărare, între anii 1627-1631 (de către domnitorii Miron Barnovschi Movilă şi Moise Movilă), şapte ani mai târziu, voievodul Vasile Lupu adăugându-i chilii şi un turn-clopotniţă. Bisericanii şi-au căpătat numele de la evlavia rugătorilor isihaşti, ucenici ai cuviosului Iosif Sebastian care, după tradiţie, a pus temelia schitului cu ajutorul Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, la anul 1498. În prezent, Mănăstirea Bisericani are trei altare de rugăciune: Biserica voievodală „Bunavestire”, din incinta sanatoriului, Paraclisul „Acoperământul Maicii Domnului”, ridicat pe locul numit „la Sfânta Iconiţă” şi Biserica „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”, în curs de finalizare. Sursa informațiilor: https://povestea-locurilor.ro/