Ruinele conacului Catargi din Tupilați

Crucea de la Bisericani reprezintă un frumos punct de belvedere cunoscut pietrenilor, situată la doar 12 km de oraș în direcția Bicaz. De regulă, în weekendurile frumoase vin foarte multe persoane aici pentru a se bucura de priveliștea minunată. Foto via ziarpiatraneamt.ro

Mănăstirea de la Războieni a fost ridicată în anul 1496, pentru cinstirea oștenilor moldoveni căzuți în bătălia de la Valea Albă din 1476. Atunci, Ștefan cel Mare a pierdut o mulțime de ostași moldoveni și 13 dintre marii dregători ai țării. Unicitatea lăcașului între ctitoriile ștefaniene constă în faptul că aceasta este în fapt un mausoleu ce adăpostește sub altar și pronaos osemintele celor căzuți în luptă. Mănăstirea poartă hramul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril.

Ștefan cel Mare a fost cel mai important domnitor al Moldovei, dar și o personalitate marcantă în istoria României. Acesta și-a condus țara timp de 47 de ani, din 1457 până în 1504, timp în care s-a remarcat ca om de stat, diplomat și conducător militar. A câștigat tronul la nici 20 de ani, din dorința de a răzbuna moartea tatălui său. Datorită numărului mare de lăcașuri de cult ctitorite, dar și a luptelor împotriva păgânilor a fost numit încă din timpul vieții sale Atlet al lui Cristos și apărător al creștinătății. A fost sanctificat în anul 1992, fiind trecut în calendarul creștin ortodox în data de 2 iulie, cu numele Dreptcredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt. În Neamț se regăsesc 7 obiective a căror existență este legată de numele voievodului: biserica mare de la Mănăstirea Neamț, Cetatea Neamț, Mănăstirea Războieni, Turnul și paraclisul Sf. Ioan cel Nou de la Mănăstirea Bistrița, Ansamblul Curții Domnești cu biserica Nașterea Sf. Ioan Botezătorul din Piatra Neamț, Cetatea Nouă a Romanului și Mănăstirea Tazlău. DESPRE MĂNĂSTIREA TAZLĂU Situată la poalele Măgurii Tazlăului, în centrul comunei Tazlău, mănăstirea este considerată cea mai impunătoare din întreg județul Neamț. În afară de biserica mănăstirii, aici se păstrează încă ruinele casei domnești și zidul de apărare construit din piatră de râu care în unele locuri mai are încă înălțimea din vremea lui Ștefan. Până de curând, la mănăstire s-a desfășurat un amplu proiect de restaurare care a vizat atât reabilitarea construcțiilor, cât și cercetarea arheologică. E bine de știut că în subsolul mănăstirii se află mai multe tuneluri de retragere care nu au fost niciodată studiate. Foto via www.monumenteneamt.ro

Lacul Veselaru s-a format în anul 1940, având lungimea de 72 m, lăţimea de 55 m, adâncimea maximă 12 m şi o suprafaţă de circa 3000 mp (0,3 ha). Bineînţeles că toate aceste dimensiuni se modifică în funcţie de cantitatea de precipitaţii. Aşadar, lacul nu e foarte mare, mai ales dacă îl comparăm cu Lacul Cuiejdel sau Lacul Roşu, tot lacuri de baraj natural. Însă, chiar dacă e micuţ, are un farmec deosebit pentru că aspectul său e foarte sălbatic şi, deşi nu există vreo cărare, se poate face înconjurul lui și se pot vedea trunchiurile de copaci ieşind din apă, la fel ca la Lacul Roşu. INDICAȚII Lacul Veselaru este situat în comuna Piatra Şoimului, mai exact, în imediata apropiere a satului Neguleşti, la aproximativ 23 km de Piatra-Neamţ. Din drumul naţional DN15, cel care leagă Bacăul de Piatra-Neamţ, în sensul giratoriu din orăşelul Roznov, se face la dreapta spre Tazlău, dar, imediat după podul peste râul Bistriţa, trebuie virat din nou la dreapta. Va urma o bifurcaţie care are un indicator, spre Luminiş şi Neguleşti la stânga. Drumul până la acest lac nu este marcat, dar poate fi găsit destul de uşor. După ce treceţi de satul Luminiş, după o curbă largă la stânga, intraţi în Neguleşti, iar pe stânga este un gard de lemn cu şipci orizontale ce împrejmuieşte o suprafaţă mare, fără vreo construcţie. Imediat după ce se termină gardul, intraţi spre stânga în lunca pârâului Iapa, traversaţi pârâul pe un pod şi veti vedea o căsuţă mică de piatră. Pe lângă ea urcă un drum de TAF prin pădure. După puţin timp, acest drum se bifurcă şi trebuie s-o luaţi la dreapta. Veţi urca aproximativ o jumătate de oră până la lac. Fotografiile din galerie ar trebui să vă ofere și mai multe repere pentru a vă orienta și ghida către această atracție naturală. Credit foto: Daniela Ursu

Sfânta Teodora s-a născut în satul Vânători din județul Neamţ, pe la anul 1650. Era una dintre cele două fiice ale lui Ştefan Joldea, armaş la Cetatea Neamţului. Tinerețea Teodorei este marcată de un eveniment tragic: moartea surorii sale la o vârsta fragedă. Din acest motiv, Teodora dorește să se retragă la mănăstire. Dar pentru a nu-și îndurera părinții care  pierduseră deja o fiică, aceasta se căsătorește. După moartea lor însă, hotărăște împreună cu soțul său să meargă fiecare la o mănăstire. La 30 de ani Teodora va intra la schitul Vărzăreşti-Vrancea, iar soţul ei se va călugări la Schitul Poiana Mărului.  Din cauza năvălirilor turcești Teodora se retrage în locuri mai ascunse, la hotarul dintre munţii Buzăului şi ai Vrancei. După câțiva ani revine în Neamţ şi trăiește în apropierea schitului Sihăstria, în chilia de lângă Bisericuța dintr-un lemn, care există și astăzi. Acolo își petrecea timpul în rugăciune şi cugetare, în haine sărăcăcioase, hrănindu-se doar cu ce îi oferea pădurea: fructe, bureţi, urzici, rădăcini.  La o nouă năvălire a turcilor, Cuvioasa a fost văzută de aceştia și urmărită. Atunci are loc una din cele mai mari minuni din viața Teodorei. La rugăciunea ei, o stâncă s-a despicat și a format o peșteră ce a adăpostit-o pe Sfânta, zidul de piatră închizându-se în fața năvălitorilor turci. Teodora va locui până la sfârșitul vieții în această peșteră ce poate fi văzută și astăzi, aflată la doar 50 metri de chilie.  Aici a trăit Sfânta 10 ani, neștiută de lume, doar în grija lui Dumnezeu, alături de fiarele pădurii. Se spune chiar că a binecuvântat aceste locuri astfel încât cei care vor ajunge aici să fie ocrotiți toată viața de fiarele sălbatice.  Perioada petrecută în această peșteră o aduce pe Cuvioasă la cel mai înalt grad de asceză. Primește darul ”înainte-vederii”, ajunge să nu mai simtă frigul, setea, foamea sau somnul. Nu mânca săptămâni întregi, iar hainele ii erau doar niște zdrențe.  Sfânta începe să își dorească tot mai mult sfârșitul, dar înainte de asta să fie împărtășită. Și ruga i-a fost ascultată. Mai multe păsări mergeau la Schitul Sihăstria la vremea mesei, luau pâine în cioc și zburau cu ea spre Sihla. Văzându-le, starețul trimite doi ucenici să vadă unde se îndreaptă păsările. Acestia o găsesc pe Cuvioasa Teodora în rugăciune, înălţată de la pământ, asemenea Cuvioasei Maria Egipteanca. Ea le-a povestit despre viața sa, despre apropiatul ei sfârşit, si i-a rugat sa meargă la mănăstire să-I aducă un preot ca să se poată împărtăşi. A doua zi dimineaţă sfanta a fost impartasita si imediat după si-a dat sufletul.  Moaştele sale au fost aşezate în peşteră, unde au stat aproape 100 de ani. În 1830, trupul făcător de minuni al Cuvioasei a fost dus de familia Sturza la biserica din Miclăuşeni-Iaşi. De acolo, în 1856, moaştele au ajuns la lavra Pecerska din Kiev, unde se află şi astăzi. 

Stânca Șerbești se află la 17 km de Piatra-Neamț, în comuna Ștefan cel Mare, pe dealul Măgura Șerbești (512 m). Accesul se face rutier, prin DN15D Piatra Neamț - Roman. Spre sfârșitul satului Girov, se face stânga pe DJ208G spre Hanul Ancuței până în satul Ștefan cel Mare, unde există un indicator către rezervație. DETALIILE ATRACȚIEI Stânca Șerbești, cunoscută de localnici ca ”Dealul cu chip de om” sau ”Dealul Mortului”, este un monument al naturii cu statut de rezervație naturală geologică și peisagistică de categorie III IUCN. Elementul de unicitate al acestei stranii formațiuni este dat de gresiile dure, care s-au ridicat în mod neobișnuit, în urma mișcărilor tectonice, marne și conglomerate de varstă sarmațiană formate în urmă cu aproximativ 10 milioane de ani. La o privire mai atentă, înclinarea mare a acestor formațiuni seamănă cu un profil de om care privește spre cer. În anul 1972, Stânca Șerbești a fost declarată arie protejată pe o suprafață de 5 hectare în urma importantelor descoperiri geologice şi paleontologice făcute în zonă: scoici fosile, melci marini fosili, dar și două specii de stejar. MITURI ȘI LEGENDE Localnicii din aceste locuri vorbesc despre un mit al unei încăierări între ”urieșii” care trăiau în urmă cu milioane de ani pe muntele Ceahlău. Unul dintre uriași și-a ales locul de veci în această zonă, unde s-a ascuns sub o bucată de deal. Odată cu trecerea vremii, chipul lui a ieșit la suprafață și îl putem vedea cum se odihnește în deplină tihnă, privind spre cer.  Legenda din vremea lui Ștefan cel Mare spune că Stânca de la Șerbești era un loc unde Marele Voievod atârna capetele prizonierilor din luptele cu turcii. Localnicii numesc și astăzi locul ”Măgura cu țeste”. Conform acestui mit, capetele războinicilor căzuți reprezenta un semn pentru toți cei care circulau în acele vremuri în zona Moldovei.

Casa memorială „Mihail Sadoveanu”, aflată lângă Schitul Vovidenia și în apropierea Mănăstirii Neamț, a fost înființat în anul 1964, în casa arhierească ridicată în 1937 pentru Mitropolitul Visarion Puiu. Ulterior, clădirea ajunge în administrarea Mitropoliei, care o pune la dispoziția lui Sadoveanu pentru a-i servi drept casa de creație și recreere. Aici scriitorul își petrecea verile și sărbătorile alături de membri ai familiei sale, de prieteni și personalități culturale si politice ale vremii. Între cei care au poposit la Vovidenia ca oaspeți ai scriitorului se numără Maria Tănase, Emil Bodnăraș și Gheorghe Gheorghiu-Dej. Astăzi în muzeu pot fi văzute numeroase obiecte ce i-au aparținut scriitorului (îmbrăcăminte, arme de vânătoare, unelte de pescuit, integrala operei sadoveniene ce include și ediții princeps.). Muzeul se află in prezent în grija viețuitorilor de la schit. „Cântă toaca la Vovidenie în trei soroace; pentru monahi, pentru munţi, pentru singurătăţi, pentru păduri şi fiare şi parcă printr-o fină adiere se pune în armonie cu toate, cu tot ce o înconjoară şi cu Dumnezeu” descria Mihail Sadoveanu acest cadru idilic.

Lacul Cuejdel este cel mai mare lac de baraj natural din țară și unul din cele mai tinere, fiind format în urma unor alunecări masive de teren, pe o suprafață de aproximativ 35 ha în urmă cu aproximativ trei decenii. Alunecările de teren succesive s-au produs între anii 1978 -1991, cauzele fiind precipitațiile abundente și un cutremur de pământ. Date fiind structura rocilor din zonă și înclinația mare a pantei, nu este exclus ca în viitor să se producă și alte fenomene și să continue formarea de lacuri. Lacul are o suprafaţă de 12 ha, 1 km lungime, 102 m lăţimea medie şi aproximativ 7,5 m adâncime. Datorită formei sale mai este numit şi Lacul Crucii. Pitorescul peisajelor și sălbăticia locurilor fac din acest colț de rai o atracție pentru toți iubitorii de natură și de călătorii, dar mai ales pentru pasionații de fotografie. În anul 2004 zona a fost declarată arie protejată de interes național. Rezervația Naturală Lacul Cuejdel cuprinde luciul de apă și suprafețe forestiere adiacente. Rezervația se află pe teritoriul Ocolului Silvic Gârcina și este administrată de Direcția Silvică Neamț. E bine de știut că în rezervație sunt interzise camparea, focul deschis, pescuitul sportiv. De asemenea, în prezent nu mai este permis accesul auto până la lac, dar sunt posibile oricând drumeții pe jos sau cu bicicleta. Recomandările privind comportamentul turiştilor se regăsesc şi pe panouri informative. În cazul grupurilor organizate mai mari de 10 persoane trebuie solicitat un aviz de acces de la Ocolul Silvic Gârcina. (tel/fax: 0233242270 sau e-mail: gircina@neamt.rosilva.ro) La Lacul Cuejdel se poate ajunge pe cel puțin două trasee, distanţa de la Piatra-Neamţ până la lac fiind de aproximativ 25 de km. Cel mai cunoscut traseu este cel prin comuna Gârcina, sat Cuejdiu. De la bariera unde se poate lăsa mașina se ajunge la lac în aproximativ o oră – o oră și jumătate, traseul fiind marcat şi destul de ușor de parcurs. A doua variantă este prin comuna Crăcăoani, traversând satele Magazia și Cracăul Negru. Acest traseu poate fi parcurs atât pe jos cât şi cu bicicleta. 

În localitatea Cârligi se află biserica parohială, fostă mănăstire grecească, clădită la 1827. Tradiţia spune că şi Ştefan cel Mare ar fi clădit pe aceste locuri o biserică din lemn, între anii 1457-1459, care mereu a fost renovată, dar probabilitatea e destul de mică. Biserica este construită din piatră şi cărămidă pe o suprafaţă de 300 mp. Acoperişul este din tablă galvanizată. Construcția este în genul acelor lăcaşuri de cult care la nevoie pot sluji şi ca mijloc de apărare, biserica de la Cârligi prezintă izbitoare similitudini cu cea de la "Palatul Cnejilor", având planul în formă de cruce şi turnul-clopotniţă alipit pe latura de V, asemenea bisericilor din secolul al XVII-lea. Ca şi la Şerbeşti, absidele laterale sunt marcate la exterior prin rezalite dreptunghiulare, în timp ce absida altarului are formă semicirculară. Clopotniţa este situată deasupra pridvorului, care e acoperit cu o calotă sferică şi are spre S o deschidere crenelată ce trădează (ca şi la "Palatul Cnejilor") unele caracteristici defensive ale construcţiei. La intrarea în biserică, mai precis în pronaos se află înmormântat fiul boierului Costache  Rosetti, Ioan Cantacuzino, decedat la 17 noiembrie 1830. Găsim câteva menţiuni despre faptul că lăcaşul de cult a fost refăcut de boierul Ion Cantacuzino al cărui mormânt se află în interiorul bisericii.