Locații

Conacul Styrcea, din Comuna Văleni (Neamţ), şi-a recăpătat în ultimii ani strălucirea pe care o avea la final de secol al XIX-lea, graţie unui proiect de restaurare iniţiat şi susţinut de proprietarul ansamblului, Michael Edward David de Styrcea. De altfel, proiectul de restaurare a câştigat premiul I la ediția din anul 2018 a Bienalei Naţionale de Arhitectură. Urmaşul unei străvechi familii de boieri (Stîrce, Stîrcea sau Styrcea), baronul Michael Styrcea (cetăţean britanic şi român) şi-a recuperat proprietatea din comuna Văleni în anul 2009 (proprietate confiscată de comunişti în anul 1948) şi, începând din 2012 a demarat proiectul de restaurare a conacului, conform imaginilor de arhivă de început de secol XX.    Mai multe informații găsiți pe: www.igloo.ro/peisaj-si-viziune-conacul-styrcea-redat-comunitatii/ IMPORTANT: În prezent, locația nu este deschisă publicului larg, dar poate fi admirată și fotografiată de la exterior.

„Axialul, sau Drumul Judeţean 155F, este, fără a exagera, o minunăţie de şosea, una care pleacă din Izvorul Muntelui şi străbate codrii de la poalele Ceahlăului, șerpuind deasupra lacului de acumulare de la Bicaz „Marea dintre munţi“, după cum îi spun localnicii.” e prezentat noul drum axial de pe Masivul Ceahlău în acest articol publicat de Adevărul. Autorul articolulu continuă „...duce în staţiunea Durău, sub crestele masivului. De altfel, de pe Axial se poate urca spre înălţimile muntelui, pe traseele Lutul Roşu, Poiana Maicilor şi Jgheabul cu Hotar, primul fiind şi cel mai accesibil. DJ 155F a fost reabilitat acum doi ani, cu 50 de milioane de lei, cu fonduri obţinute de Consiliul Judeţean Neamţ din programul Planul Naţional de Dezvoltare Locală. Scurtează calea spre staţiune cu vreo 70 de km, faţă de „clasicul“ DN 15, care-i situat pe malul stâng al lacului, plecând de la barajul de la Bicaz – viaduct Poiana Largului - comuna Ceahlău.” IMPORTANT: Lungimea totală a drumului dintre stațiunile Izvorul Muntelui și Durău este de aproximativ 25 km, dar vă recomandăm să contactați administrația Parcului Național Ceahlău, pentru a verifica dacă acesta e deschis publicului larg, mai ales în perioadele când vremea e nefavorabilă.

Durău Residence se află în Piatra-Neamț și oferă cazare cu WiFi gratuit și parcare privată gratuită. Toate unitățile de cazare includ o zonă de relaxare, un TV cu ecran plat cu canale prin satelit și o baie privată cu duș și uscător de păr. Unele unități au terasă și/sau balcon cu vedere la oraș sau la munte.

Gallery Loft se află în centrul orașului Piatra-Neamț, oferind WiFi gratuit. Apartamentele au TV cu ecran plat și baie privată cu duș, uscător de păr și papuci. Unele unități de cazare includ bucătărie cu frigider.

Grand Hotel Ceahlau este situat in centrul municipiului Piatra-Neamt, oras cu o istorie seculara, bogat in marturii ale istoriei poporului roman, important centru industrial, comercial si turistic al Romaniei. Grand Hotel Ceahlau dispune de 244 de locuri de cazare, organizate in 42 de camere single, 94 de camere duble si 7 apartamente de nivel VIP, toate spatiile fiind dotate cu echipamente corespunzatoare cerintelor de confort din hotelurile internationale de aceasta categorie. Printre facilitati hotel mentionam: Restaurant clasic Ceahlau * Salon Boema * Salon Bianca * Lobby bar * Salon Codrin * Sala de conferinte * Cafe-bar (la parter) * Night club 12 * Agentie de turism * Servirea in camera a micului dejun.

Hanul Ancuței este un vestit han turistic situat de-a lungul unuia din principalele drumuri europene ce străbat România (E85), la o distanță de 27 km de municipiul Roman și 40 km de municipiul Piatra-Neamț. Ca localizare, el se află în comuna Tupilați. Hanul a fost ridicat la începutul secolului al XVIII-lea (anul 1718, după cum este înscris pe placa amplasată la intrarea în han). El oferea loc de popas pentru negustorii ce călătoreau spre Roman, Suceava sau Iași. Hanul Ancuței a devenit celebru prin plasarea aici a acțiunii din volumul Hanu-Ancuței (compus din 9 povestiri), publicat în anul 1928 de marele scriitor român Mihail Sadoveanu (1880-1961). În prezent, Hanul Ancuței reprezintă unul dintre cele mai vizitate restaurante din județ. De asemenea, e bine de știut că aici există și spații de cazare, dar și că se organizează diverse evenimente private sau pentru publicul larg.

Hanul Șerbești este un fost han turistic, construit în secolele XVII-XVIII în satul Șerbești (azi satul Ștefan cel Mare din județul Neamț). Hanul de la Șerbești a fost inclus pe Lista Monumentelor Istorice din județul Neamț din anul 2004. Conform tradiției, acest loc a fost construit în secolul al XVII-lea, în perioada domniei lui Vasile Lupu (1634-1653). Prin căsătoria cu Doamna Tudosca, fiica marelui boier Costea Bucioc, Vasile Lupu devenise proprietarul unei jumătăți din satul Șerbești. În anul 1637 el a construit acolo o biserică.   Hanul a fost construit în centrul satului, la jumătatea distanței dintre Tupilați (unde se află Hanul Ancuței) și Piatra Neamț, pe partea dreaptă a drumului județean. El a servit ca loc de popas pentru harabalele negustorilor și pentru olăcari. Clădirea hanului avea pereți groși, din piatră nefasonată, și două intrări monumentale cu porți grele, ghintuite. În scopul de apăra hanul de atacurile nocturne ale tâlharilor, ferestrele au fost micșorate până la dimensiunile unei simple metereze, iar porțile erau ferecate din interior cu drugi sau bârne.   În timpul primului război mondial, acoperișul hanului a ars, dar a fost refăcut după aceea. Hanul de la Șerbești a funcționat până la instaurarea regimului comunist și naționalizarea proprietăților. După naționalizare, hanul a fost transformat în magazie a C.A.P.-ului, el fiind ulterior abandonat și lăsat să se ruineze. În anul 1989, autorii lucrării monografice "Tradiții ale ospitalității românești. Prin hanurile Iașilor" (Ed. Sport-Turism, București, 1989) constatau că zidurile de piatră se mențineau intacte, iar hanul putea fi renovat fără prea mari cheltuieli. În prezent hanul se află într-un proces de restaurare și punere în valoare, printr-un proiect de fonduri europene. 

Situat la ieșirea din Piatra-Neamț spre Bicaz, la 15 minute de centrul orașului, Hotel Ayan oferă o gamă variată de servicii, de o calitate ireproșabilă, turiștilor veniți aici pentru afaceri sau pentru petrecerea concediului. Construit pentru a oferi căldura, liniștea și intimitatea dorită de fiecare din noi, Hotel Ayan din Piatra-Neamț vă pune la dispoziție 22 camere & 4 apartamente confortabile și elegante.

Hotelul Oscar este situat la iesirea din Piatra-Neamt, spre orasul Bicaz, in comuna Alexandru cel Bun si la doar 5 km de centrul orasului (15 minute de mers cu masina). Hotelul oferă parcare privata gratuita si acces gratuit la internet WiFi in intreaga proprietate. Toate camerele au baie proprie, TV cu ecran plat cu canale prin cablu si ofera vedere la munte sau la lac. Oaspetii nostri pot lua masa in restaurantul hotelului.

Lacul Cuejdel este cel mai mare lac de baraj natural din țară și unul din cele mai tinere, fiind format în urma unor alunecări masive de teren, pe o suprafață de aproximativ 35 ha în urmă cu aproximativ trei decenii. Alunecările de teren succesive s-au produs între anii 1978 -1991, cauzele fiind precipitațiile abundente și un cutremur de pământ. Date fiind structura rocilor din zonă și înclinația mare a pantei, nu este exclus ca în viitor să se producă și alte fenomene și să continue formarea de lacuri. Lacul are o suprafaţă de 12 ha, 1 km lungime, 102 m lăţimea medie şi aproximativ 7,5 m adâncime. Datorită formei sale mai este numit şi Lacul Crucii. Pitorescul peisajelor și sălbăticia locurilor fac din acest colț de rai o atracție pentru toți iubitorii de natură și de călătorii, dar mai ales pentru pasionații de fotografie. În anul 2004 zona a fost declarată arie protejată de interes național. Rezervația Naturală Lacul Cuejdel cuprinde luciul de apă și suprafețe forestiere adiacente. Rezervația se află pe teritoriul Ocolului Silvic Gârcina și este administrată de Direcția Silvică Neamț. E bine de știut că în rezervație sunt interzise camparea, focul deschis, pescuitul sportiv. De asemenea, în prezent nu mai este permis accesul auto până la lac, dar sunt posibile oricând drumeții pe jos sau cu bicicleta. Recomandările privind comportamentul turiştilor se regăsesc şi pe panouri informative. În cazul grupurilor organizate mai mari de 10 persoane trebuie solicitat un aviz de acces de la Ocolul Silvic Gârcina. (tel/fax: 0233242270 sau e-mail: gircina@neamt.rosilva.ro) La Lacul Cuejdel se poate ajunge pe cel puțin două trasee, distanţa de la Piatra-Neamţ până la lac fiind de aproximativ 25 de km. Cel mai cunoscut traseu este cel prin comuna Gârcina, sat Cuejdiu. De la bariera unde se poate lăsa mașina se ajunge la lac în aproximativ o oră – o oră și jumătate, traseul fiind marcat şi destul de ușor de parcurs. A doua variantă este prin comuna Crăcăoani, traversând satele Magazia și Cracăul Negru. Acest traseu poate fi parcurs atât pe jos cât şi cu bicicleta. 

Supranumit şi „Marea dintre Munţi”, Izvorul Muntelui din județul Neamț este cel mai mare lac antropic de pe râurile interioare ale României şi singurul lac de interior pe care se serbează „Ziua Marinei”. Lacul se intinde pe circa 35 km lungime, la poalele Masivului Ceahlău, volumul apei susţinut de impresionantul baraj înălţat în anii 1950-1960 poate ajunge până la 1250 milioane mc.

Lacurile Pângărați și Vaduri sunt amplasate de o parte şi de alta a DN15, fiind două din cele nouă lacuri de acumulare de pe cursul Bistriţei. Acestea au fost declarate arii de protecţie specială avifaunistică, oferind condiţii favorabile de hrană şi adăpost necesare iernatului pentru numeroase specii migratoare, mai ales lebede şi raţe sălbatice. Chiar merită să faceți o oprire aici pentru a le admira!

Lacul Roșu este un lac de baraj natural format în urma prăbușirii unui versant din cauza cutremurului din 23 ianuarie 1838, cu o magnitudine de 6,9. Acesta se află la poalele Muntelui Hășmașul Mare, în apropierea Cheilor Bicazului, la intersecția dintre județele Neamț și Harghita, la o distanța de 10 km de Bicaz-Chei (Neamț) și de 26 km de Gheorgheni (Harghita). Lacu Roșu a devenit în timp și o importantă stațiune turistică. Împrejurimile lacului au un microclimat plăcut, deosebit de benefic pentru tratarea stărilor de extenuare fizică și psihică, insomnii, neurastenii. Temperatura medie multianuală este de 8°C, peste media de 6°C a depresiunilor intramontane. Valea este practic ferită de vânturi, aerul deosebit de curat, bogat în aerosoli naturali, împrejurimile pitorești oferă condiții excelente pentru cei ce caută surse de regenerare rapidă pe cale naturală.

Din punct de vedere geografic, Lacul Vaduri din Neamț este situat la o altitudine de 350 m, pe sectorul de vale transversala a Bistritei, avand la nord Muntii Stanisoarei si la sud Muntii Gosmanu. Este un lac de acumulare format in anul 1966 cu scopul producerii de energie electrica. In prezent, apartine domeniului si este exploatat de S.C. Hidroelectrica S.A. - Sucursala Hidrocentrale Bistrita „Piatra-Neamt”. Sursa informațiilor și a fotografiilor: www.viziteazaneamt.ro/2009/11/07/lacul-vaduri-judetul-neamt/

Lacul Veselaru s-a format în anul 1940, având lungimea de 72 m, lăţimea de 55 m, adâncimea maximă 12 m şi o suprafaţă de circa 3000 mp (0,3 ha). Bineînţeles că toate aceste dimensiuni se modifică în funcţie de cantitatea de precipitaţii. Aşadar, lacul nu e foarte mare, mai ales dacă îl comparăm cu Lacul Cuiejdel sau Lacul Roşu, tot lacuri de baraj natural. Însă, chiar dacă e micuţ, are un farmec deosebit pentru că aspectul său e foarte sălbatic şi, deşi nu există vreo cărare, se poate face înconjurul lui și se pot vedea trunchiurile de copaci ieşind din apă, la fel ca la Lacul Roşu. INDICAȚII Lacul Veselaru este situat în comuna Piatra Şoimului, mai exact, în imediata apropiere a satului Neguleşti, la aproximativ 23 km de Piatra-Neamţ. Din drumul naţional DN15, cel care leagă Bacăul de Piatra-Neamţ, în sensul giratoriu din orăşelul Roznov, se face la dreapta spre Tazlău, dar, imediat după podul peste râul Bistriţa, trebuie virat din nou la dreapta. Va urma o bifurcaţie care are un indicator, spre Luminiş şi Neguleşti la stânga. Drumul până la acest lac nu este marcat, dar poate fi găsit destul de uşor. După ce treceţi de satul Luminiş, după o curbă largă la stânga, intraţi în Neguleşti, iar pe stânga este un gard de lemn cu şipci orizontale ce împrejmuieşte o suprafaţă mare, fără vreo construcţie. Imediat după ce se termină gardul, intraţi spre stânga în lunca pârâului Iapa, traversaţi pârâul pe un pod şi veti vedea o căsuţă mică de piatră. Pe lângă ea urcă un drum de TAF prin pădure. După puţin timp, acest drum se bifurcă şi trebuie s-o luaţi la dreapta. Veţi urca aproximativ o jumătate de oră până la lac. Fotografiile din galerie ar trebui să vă ofere și mai multe repere pentru a vă orienta și ghida către această atracție naturală. Credit foto: Daniela Ursu

La Curtea Domnească este un proiect de restaurare care a readus la viață un simbol îndrăgit de mulți pietreni. De clădirea de pe Ștefan cel Mare s-au legat de-a lungul timpului amintiri prețioase – amintiri de copilărie, adolescență și povești de dragoste – printre destinațiile trecute ale acestui spațiu numărându-se cea de grădiniță, dormitor comun (cămin) și casă de stare civilă. ​ ​În 2019, clădirea elegantă ce veghează asupra centrului istoric al orașului și-a redeschis ușile proaspăt vopsite, cu o nouă destinație: restaurant, bar și pensiune La Curtea Domnească. ​ ​La Curtea Domnească este în proprietatea privată a unei tinere familii de Pietreni convinși de frumusețea și bogăția orașului Piatra Neamț și a împrejurimilor sale. Misiunea noastră este să răspândim vestea despre acest colț minunat al Moldovei, și să oferim un loc de popas generos tuturor celor porniți în aventura descoperirii zonei. Cu 8 dormitoare somptuoase - din care 6 la mansardă, cu mici obloane ce pândesc spre împrejurimile verzi ale orașului (Cozla și Pietricica) - două săli cochete de restaurant și o terasă generos scăldată în soare, pensiunea „La Curtea Domnească” oferă răsfăț total în inima orașului Piatra Neamț.

Mănăstirea Agapia este aşezată pe valea pârâului Agapia şi este străjuită din toate părţile de munţi înalţi şi păduri seculare, iar în partea de jos, de livezi şi grădiniţe cu flori, ce împodobesc casele şi curţile călugăriţelor, constituind un peisaj pitoresc. Frumoasa mănăstire este împodobită spre nemurire de sfinţii pictaţi de Nicolae Grigorescu între anii 1858 – 1861.  Această mănăstire din Neamț este singura așezare monahală din țară care poartă numele de „dragoste creștină" - grecescul „agapis". Se spune că mănăstirea și-a preluat numele de la Sihastrul Agapie care, conform tradiției, ar fi ridicat în secolul al XIV-lea, în această zonă retrasă a Neamțului, o bisericuță din lemn. Numele acestui călugăr a fost preluat apoi și de munții care înconjoară mănăstirea, dar și de pârâu și de așezarea din vale. COLECȚIA MĂNĂSTIREASCĂ DE LA AGAPIA In anul 1927, s-a infiintat in cadrul Manastirii Agapia cel dintai muzeu manastiresc care cuprinde nu numai obiecte de cult si arta religioasa, ci si obiecte de arta laica: tesaturi, cusaturi, sculpturi in lemn, podoabe si alte obiecte de arta provenite din diferite zone ale tarii. Expozitia muzeului de la Manastirea Agapia s-a amenajat in 4 sali spatioase si 2 sali de trecere iar exponatele au fost selectate si potrivite pe tematica colectiei. Veti gasi aici lucrarile originale ale celebrului pictor Nicolae Grigorescu. Foto via https://viziteaza-romania.com/

Mănăstirea „Tuturor Sfinţilor” din Almaş este zidită pe locul unei mai vechi aşezări monahale a cărei obşte s-a statornicit în ţinuturile Neamţului încă din secolul al XVII-lea, sub conducerea sihastrului Vasile Almaş. Din vechile construcţii se mai păstrează turnul-clopotniţă, care în trecut proteja intrarea în incintă, şi o căsuţă de tip ţărănesc, din anul 1725, care adăposteşte astăzi un paraclis închinat Sfântului Nicolae. Ctitorirea schitului Ctitorii acestui aşezământ monahal sunt familia Vasile şi Maria Almaş, ciobani din Ţara Haţegului, ajunşi aici din cauza asupririi conducătorilor maghiari din Transilvania, care îi sileau pe români să-şi părăsească dreapta credinţă ortodoxă strămoşească. În anul 1659, evlaviosul cioban Vasile Almaş, ajutat de ţăranii răzeşi, ridică un paraclis din lemn, închinat Sfântului Nicolae, pentru oficierea slujbelor religioase. În paraclis au fost instalate icoanele mari şi iconostasul de la biserica din satul natal, de unde fuseseră nevoiţi să plece în pribegie. Icoanele se păstrează astăzi în muzeul mănăstirii. Nu la multă vreme, paraclisul ridicat de Vasile Almaş va fi distrus într-un raid al tătarilor, în care este ucisă şi Maria Almaş, soţia ctitorului. Rămas văduv, Vasile Almaş a mers la Mănăstirea Neamţ, unde a fost tuns în monahism şi hirotonit întru ieromonah, cu numele Vasile. În anul 1715, locaşul cu hramul Sfântul Nicolae a fost reclădit, tot din lemn, de doamna Ecaterina Cantacuzino, soţia spătarului Iordache Cantacuzino. Schitul de călugări din Almaş a funcţionat până în anul 1821, când a fost prădat de eterişti, iar călugării au fost schingiuiţi şi alungaţi. Zidirea noii biserici şi obştea de maici Anul 1821 marchează zidirea noii biserici din piatră, ctitoria familiei logofătului Balş, cu hramul „Duminica Tuturor Sfinţilor”. Ctitoria acestora a fost continuată prin zidirea pronaosului, de către domnitorul Constantin Mavrocordat, care înzestrează mănăstirea cu o serie de proprietăţi şi moşii. Biserica mănăstirii, în formă de cruce, are trei turle, aşezate pe axa est-vest, cea din mijloc fiind mai înaltă. La miazăzi şi la miazănoapte, altarul are două pridvoare (veşmântarul şi un procomidiarul). Catapeteasma şi mobilierul sculptat din lemn de stejar au fost realizate de către meşterii locali Vasile Gaman, Gheorghe Ursu şi Moroiu Constantin. Începând tot cu anul 1821, schitul a fost populat cu o obşte de maici, având ca stareţă pe maica Glafira Holban, iar mai apoi pe monahia Suzana Ştefănescu, sora episcopului Melchisedec Ştefănescu al Romanului, originar din partea locului. În decursul vremii, în ciuda opresiunilor şi a dispoziţiilor din timpul regimului fanariot, în acest sfânt locaş nu s-a ţinut niciodată slujbă în limba greacă. Moarte şi înviere în veacul XX În urma Decretului 410, din anul 1959, maicile din Schitul Almaş au fost nevoite să plece la Mănăstirile Agapia şi Văratec, iar schitul a fost închis pentru aproape 30 de ani. Pe 12 ianuarie 1987, prin hotărârea 26 a Mitropoliei Moldovei şi Sucevei, a fost reînfiinţat Schitul Almaş, cu obşte de monahi, subordonat Mănăstirii Horaiţa. După reînfiinţare, primul stareţ a fost vrednicul arhimandrit Zenovie Ghidescu. Odată cu reînfiinţarea au început şi lucrările de reconstrucţie a schitului şi a dependinţelor acestuia. Prin hotărârea 5057, din 22 iunie 1990, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a ridicat Schitul Almaş la rangul de mănăstire, având ca stareţ pe arhimandritul Laurenţiu Niță. Între anii 1988-1995, biserica mănăstirii a fost zugrăvita în frescă, de către pictorii Moroşanu, Bratiloveanu şi Stancu din Suceava. Biserica mănăstirii a fost sfinţită la data de 1 octombrie 1995 de către Preafericitul Părinte Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. Cu această ocazie, biserica a primit și al doilea hram, Acoperământul Maicii Domnului. Sursa informațiilor și a fotografiilor: www.doxologia.ro

Mănăstirea Bisericani este o mănăstire ortodoxă situată în satul Bisericani, comuna Alexandru cel Bun. Mănăstirea este situată la 12 km vest de oraşul Piatra-Neamţ, pe şoseaua Piatra Neamţ – Bicaz. Drumul în urcare, cu multe serpentine, este de o deosebită frumuseţe, având Valea Bistriţei pe dreapta, după care urmează lanţul munţilor acoperiţi cu codrii de conifere. INFORMAȚII SUPLIMENTARE Războaiele Sfântului Ştefan cel Mare şi Sfânt i-au determinat pe călugări să părăsească Bisericanii, pentru a se retrage la Sfântul Munte. Dar, coborând pe Valea Rea, nu departe de peşteră, izbucneşte dintr-un stejar o vedenie de fulger. În faţa ochilor li se înfăţişează Sfânta Fecioara Maria, care cu duioşie i-a îndemnat să se întoarcă în muntele nostru, pentru că şi acolo este grădina sa. În semn de amintire şi veşnică cinstire a acelei minuni, într-un stejar este aşezată o icoană, la care se perindă credincioşi din toată ţara, care aprind lumânări şi candele. Scena celor patru călugări cu vedenia Maicii Domnului este imortalizată pe un tablou pictat, aflat sub icoana Maicii Domnului, în stânga pronaosului. Frumoasa biserică cu hramul Bunei Vestiri poartă, din 1535, amprenta lui Petru Rareş, care a făcut modificări ctitoriei lui Ştefăniţă voievod (1517-1527). Aceasta a fost înconjurată cu ziduri groase şi patru turnuri de apărare, între anii 1627-1631 (de către domnitorii Miron Barnovschi Movilă şi Moise Movilă), şapte ani mai târziu, voievodul Vasile Lupu adăugându-i chilii şi un turn-clopotniţă. Bisericanii şi-au căpătat numele de la evlavia rugătorilor isihaşti, ucenici ai cuviosului Iosif Sebastian care, după tradiţie, a pus temelia schitului cu ajutorul Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, la anul 1498. În prezent, Mănăstirea Bisericani are trei altare de rugăciune: Biserica voievodală „Bunavestire”, din incinta sanatoriului, Paraclisul „Acoperământul Maicii Domnului”, ridicat pe locul numit „la Sfânta Iconiţă” şi Biserica „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”, în curs de finalizare. Sursa informațiilor: https://povestea-locurilor.ro/

Mănăstirea Bistrița, zidită de domnitorul Alexandru cel Bun în anul 1406, este o mănăstire ortodoxă de o foarte mare valoare istorică și arheologică. De această ctitorie își leagă numele și alți voievozi moldoveni importanți: Ștefan cel Mare, Petru Rareș și Alexandru Lăpușneanu. Fiind situată la aproximativ 8 kilometri mai spre vest de orașul Piatra-Neamț, mănăstirea a dăinuit timp de peste șase veacuri la adăpostul pădurilor ce o acoperă, înfruntând, ca toate lăcașurile noastre de credință și cultură, greutățile și încercările istoriei. SCURT ISTORIC: - La început, aici a fost o mică și modestă biserică din lemn, la care au slujit probabil ucenici ai lui Nicodim. - Mănăstirea Bistrița a fost zidită înainte de anul 1407 (prima atestare documentară) de către domnitorul Alexandru cel Bun al Moldovei (1400-1432), care a înzestrat-o cu sate, moșii și odoare scumpe.  - În anul 1498, Ștefan cel Mare a zidit un turn clopotniță, cu paraclis, închinat Sfântului Mucenic Ioan Domnesc de la Suceava, cu o pictură în frescă de o mare valoare artistică și iconografică, care se păstrează până astăzi.  - În 1546, Petru Rareș a renovat mănăstirea și a construit un zid împrejurul ei.  - În anul 1554, Alexandru Lăpușneanu a renovat mănăstirea complet. - În 1814 se execută frontonul bisericii, iar la 1878 se adaugă cerdacul de pe latura sudică. „Personalități de seamă, cu nume de rezonanță, au fost îngropate aici, la Bistrița. În camera ctitorilor se odihnesc, în somnul lor de veci, Alexandru cel Bun și Doamna Ana, soția lui (piatra funerară ar fi fost pusă de Ștefan cel Mare), doi dintre copiii lui Ștefan cel Mare (Alexandru, rănit în luptele de la Războieni, și Ana, sora lui), fiica lui Petru Rareș (ambițioasa eroină a cunoscutei nuvele a lui Al. Odobescu). În pronaos se află mormintele lui Ivașcu Golescu (din 1584). Până și în pridvorul îngust se află un mormânt, al mitropolitului Atanasie (1632). Momentele funerare aflate la Bistrița sunt sculptate și multe poartă ornamente caracteristice stilului gotic. Ușa din lemn masiv de tei este sculptată cu motive vegetale. În pridvor se mai văd fragmente de pictură originală datând din 1590.” descria scriitorul Victor Nămolaru, în cartea sa „Mic îndreptar turistic la Piatra-Neamț” (anul 1969).

Așezământul cu hramul „Schimbarea la Față” și „Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt” a fost construit pe un platou al Masivului Ceahlău, fiind înconjurat de stânci mari. Micuța mănăstire se află în imediata apropiere a Cabanei Dochia. INFORMAȚII SUPLIMENTARE Din cele mai îndepărtate timpuri, în jurul Muntelui Ceahlău au existat numeroase schituri sau peșteri cu pustnici, călugări și călugărițe. Unele au fost mistuite de foc, de avalanșele de zăpadă sau de stâncile prăvălite peste ele. A supraviețuit timpurilor numai Mănăstirea Durău. Toponimia muntelui și a locurilor din jurul său arată din timpuri vechi prezența sihaștrilor și călugărilor și este înregistrată de documente încă din secolul al XV-lea. Este greu de știut când au venit primii sihaștri pe aceste locuri și care a fost originea lor. Lesne putem crede că ei au fost călugări autohtoni întorși de la Muntele Athos sau călugări din marile mănăstiri ale Moldovei. Unele toponime care amintesc de ei s-au păstrat, altele s-au modificat ori au dispărut. Amintim: „Piciorul Sihastrului”, „Groapa Sihaștrilor”, „Peștera lui Ghedeon”, „La Chilii”, „Peștera lui Vucol”, „Chilia lui Iosaf”, „Poiana Maicilor”, „Panaghia” (din greceşte, „Cea întru tot Sfântă” ‒ în cinstea Maicii Domnului), „Pârâul Călugărului”, „Poiana lui Ghenadie”, „Piciorul Serafimei”, „Obcina Chiliei”, „Peștera lui Gherman”, „Piatra Altarului”, „Piatra lată a Ghedeonului”, „Pârâul lui Martin”, „Vadul Călugărenilor” ș.a. Există și un alt fel de toponimie: „Piatra Ciobanului”, „Căciula Dorobanțului”, „Turnul lui Budu”, „Faraonul”, „Ocolașul Mare” ‒ zis și „Tronul Zeilor”, „Piatra Teiului”. Mai multe detalii găsiți pe https://doxologia.ro/locuri-de-pelerinaj/manastirea-ceahlau

În decursul celor peste 150 de ani de la întemeierea monarhiei în România, judeţul Neamţ a fost în numeroase rânduri gazdă pentru membrii familiei regale, prima vizită ”regală” în Neamț având loc la numai câteva luni de la venirea în țară a principelui Carol I, în luna august a anului 1866. Într-un context mai puțin plăcut a ajuns pe meleguri nemțene Carol al II-lea.  În anul 1918, pe când se afla la Târgu Neamţ la comanda Regimentului Vânători de Munte, principele Carol al II-lea a fugit la Odessa pentru a se căsători în secret cu Zizi Lambrino. Pentru că a dezertat, a fost pus în arest pentru 75 de zile la Mănăstirea Horaiţa, loc izolat şi greu accesibil la acea vreme. La mănăstire mai există încă unele obiecte de mobilier ce au fost aduse de la Bucureşti în mod special pentru a-i face şederea principelui mai confortabilă. Este vorba despre o canapea cu două fotolii şi o masă cu şase scaune care se regăsesc astăzi în camera de oaspeţi destinată vizitatorilor de seamă ai mănăstirii.  Mănăstirea Horaița se află în satul Poiana din comuna Dobreni, într-un loc de un pitoresc aparte, prielnic viețuirii monahale, dar și întâlnirii pelerinilor cu Dumnezeu și natura deopotrivă. Biserica de astăzi este o ctitorie a Arhimandritului Ermoghen Buhuși din secolul al XIX-lea ( construită între 1848-1867) , într-o veche vatră monahală. Un prim lăcaș de lemn ar fi existat aici încă din secolul al XV-lea. Într-un document din iulie 1428, domnitorul Moldovei Alexandru cel Bun menționa o biserică la Horaița într-un șir de 52 de lăcașuri, date în grija Mănăstirii Bistrița.  Numele mănăstirii provine de la numele familiei care a deținut numeroase proprități în zonă, Goraeti. Singura din Moldova care are hramul Botezul Domnului, biserica este unică și prin arhitectura ce îmbină elemente romano-bizantine cu influențe rusești, dar și prin pictura în stil neobizantin, pe un fond cărămiziu realizată abia în perioada 1988-1993 de pictorul Mihai Chiuariu. De o frumusețe deosebită este catapeteazma, sculptată în stil baroc, din lemn de tei, păr și tuia, decorată cu aur și cu o broderie bogată. Amvonul se află la 4 m deasupra ușilor împărătești, fapt ce nu se mai regăsește în nicio biserică ortodoxă din țară și din lume.  Biserica mănăstirii adăpostește icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni ”izbăvitoarea de secetă”, considerată cel mai de preț odor al lăcașului. Oamenii mănăstirii spun că icoana a salvat de multe ori satele din jur în vreme de secetă aducând, în urma procesiunilor organizate de preoți și credincioși, mult așteptatele ploi. Se pare că aceasta provine din vechea biserică de lemn, fiind realizată în prima jumătate a secolului XVIII.  Complexul mănăstiresc mai cuprinde Paraclisul ”Sfântul Ierarh Nicolae”, Paraclisul cu hramul ”Pogorârea Sfântului Duh” din Turnul clopotniță, dar și alte conctrucții de data mai recentă, unele destinate obștii mănăstirii, altele pelerinilor sau oaspeților din rândul înalților ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române.  sursa foto: doxologia.ro 

Mănăstirea Neamț este cea mai veche și însemnată mănăstire nu doar din județ, ci din toată regiunea Moldovei, fiind denumită și „Ierusalimul Ortodoxiei Române”.  Mănăstirea este atestată documentar din anul 1407, însă rădăcinile în timp ale activității monahale se întind până în veacul al XII-lea. Ctitorirea mănăstirii îi este atribuită voievodului Petru I Mușat (1375-1391), care a construit prima biserică din piatră, astăzi dispărută, însă, pe amplasamentul mănăstirii, existase o bisericuță mai veche din lemn, numită Biserica Albă, construită de monahi cu un secol înainte.  Biserica actuală din incinta mănăstirii a fost ctitorită de voievodul Ștefan cel Mare la sfârșitul secolului al XV-lea și are hramul „Înălțarea Domnului”.  În biserica se afla Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni, pictată în anul 665 in Israel, pe care domnitorul Alexandru cel Bun a primit-o in dar de la Împaratul bizantin Ioan al VIII-lea Paleologul. Aici se mai află și cea mai veche bibliotecă mănăstirească cu peste 18.000 de volume și o impresionantă colecție muzeală. 

Ceea ce astăzi este cunoscută a fi Mănăstirea Nechit a fost, la început, un loc de retragere pentru monahii care doreau să-și desăvârșească unirea cu Hristos. După cum sugerează și numele, primul viețuitor al acestor meleaguri a fost Nichita Sihastrul. Lui i-au urmat o pleiadă de alți sihaștrii după al căror nume se inspiră toată toponomia locului: pârâul lui Samson, râul lui Iacob, izvoarele Sfântului Chiriac. Aproape 800 de ani mai târziu, pronia lui Dumnezeu împlinește cu bătrânul Zenovie Ghidescu proorocia străbunicii sale: „Dacă va fi ceva de capul tău să mergi la ctitoria neamului nostru, la Nechit.” Și astfel ne apropiem încă puțin de felul în care mănăstirea arată astăzi...

Manastirea Pangarati este una dintre cele mai vechi manastiri ortodoxe din judetul Neamt. Acest asezamant de mare traditie de pe valea Bistritei se afla putin mai la rasarit de Muntele Botosanu, pe malul stang al paraului Pangarati. Locasul monahal isi are inceputurile in secolul al XV-lea, cand pe aceste locuri traiau calugari sihastri, dintre care cel mai renumit este Cuviosul Simeon, unul dintre sfetnicii Sfantului Stefan cel Mare. Numele manastirii provine de la un oarecare calugar Pangratie, dupa marturia istoricului Nicolae Iorga, care marturiseste „se pare a fost un pustnic de demult, dand numele paraului din apropiere". Acelasi istoric spune ca termenul „pangarati" nu are „nici un amestec cu ideea de pangarire". In anul 1460, Cuviosul Simeon de la Pangarati a ridicat prima biserica din lemn, cu hramul Sfantul Mare Mucenic Dimitrie, aceasta fiind incendiata insa de turci, in anul 1476. Se pare ca in timpul expeditiei lui Mahomed al II-lea, din vara anului 1476, obstea monahala de la Pangarati a trecut prin momente de grea incercare. Probabil, un grup de turci razletit dupa prada in aceasta parte a dat foc bisericii, iar calugarii s-au ascuns in munti, trecand apoi in Transilvania unde au ramas pana la incetarea razboiului.

Mănăstirea de la Războieni a fost ridicată în anul 1496, pentru cinstirea oștenilor moldoveni căzuți în bătălia de la Valea Albă din 1476. Atunci, Ștefan cel Mare a pierdut o mulțime de ostași moldoveni și 13 dintre marii dregători ai țării. Unicitatea lăcașului între ctitoriile ștefaniene constă în faptul că aceasta este în fapt un mausoleu ce adăpostește sub altar și pronaos osemintele celor căzuți în luptă. Mănăstirea poartă hramul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril.

Manastirea Secu este o vatra de traire duhovniceasca a carei vechime se ridica la aproape 500 de ani. Pe domeniul feudal al Cetatii Neamtului, pe valea Pârâului Secu, în jurul anului 1500 se aseaza un grup de sihastri care cu timpul, vor întemeia în anul 1530 sub conducerea Ieroschimonahului Zosima, calugar de la Manastirea Neamt, schitul cu acelasi nume: Schitul lui Zosima. Domnitorul Petru Rares a cladit biserica Schitului Zosima pe locul actualei biserici a cimitirului manastirii. Schitul a fost îngradit cu zid de piatra la anul 1550 de Elena, sotia voievodului si de fiii sai, zid din care se mai pastreaza o mica parte la intrarea în manastire, în dreptul actualei biserici a cimitirului, unde era poarta de intrare în schit si clopotnita acestuia. Acelasi domnitor Petru Rares, în prima lui domnie, a întarit stapânirea asupra pamânturilor ce apartineau mosiei Cetatii Neamtului, daruind aceste pamânturi spre folosire calugarilor de pe valea Pârâului Secu. Episcopul Melchisedec Stefanescu, vorbind despre începuturile Manastirii Secu aminteste ca pâna în anul 1910 se afla pe zidul clopotnitei din manastire, în nisa unde se afla acum o fresca cu Sf. Ioan Botezatorul, pisania originala de la biserica construita de Voievodul Petru Rares, pisanie care s-a deteriorat prin macinare din cauza asprimii vremurilor. În vremea voievozilor Alexandru Lapusneanul (1552-1561 si 1564-1568), Petru Schiopu (1574-1579) si Aron Tiranul (1591-1595), Schitul Zosima mai primeste câteva danii spre folosinta si întretinerea calugarilor sihastri din aceste locuri. Spre sfârsitul veacului al XVI-lea, Schitul lui Zosima cunoaste o dezvoltare deosebita, mai ales din punct de vedere economic: daniilor particulare li se adauga acum danii si confirmari domnesti, iar numele egumenului Dosoftei, unul dintre ucenicii lui Zosima, este des pomenit în pricinile de vecinatate cu mai vechii si puternicii calugari de la Manastirea Neamt. Sursa informațiilor și mai multe detalii găsiți pe https://manastireasecu.ro/

Mânăstirea Sihăstria este așezată în partea de nord a județului Neamț, la aproximativ 22 km de Târgu-Neamț.  Prima ctitorire a avut loc în anul 1655 de către mitropolitul Varlaam Motoc, fiind realizată de sihastrul Atanasie împreună cu șapte ucenici ai săi. Biserica a fost distrusă în timp și reconstruită în 1734, când episcopul Ghedeon al Romanului a reclădit-o din piatră, pe locul celei vechi. În 1821 a fost incendiată de turci și a fost refăcută în 1824, cu sprijinul mitropolitului Veniamin Costachi. Mânăstirea a atras vizitatori din toată Romania ce veneau la părintele arhimandrit Cleopa, care a fost și este unul dintre cei mai apreciați preoti români din toate timpurile. El a murit în anul 1998 lăsând 16 volume de învățături într-o colecție intitulată “Ne vorbește părintele Cleopa”. Mormântul său se află în incinta Mânăstirii Sihăstria și se vizitează, alături de schitul Sfântul Cleopa.

Istoria Schitului Sihla, a sfintilor parinti si a ctitorilor a ramas necercetata si foarte saraca in date. O istorie a isihasmului din padurile Sihlei si chiar de la Schitul Sihla, datorita vietii Tainice pe care o duceau vechii pustnici si monahi s-a dovedit a fi greu de realizat pana astazi. In trecut, padurile seculare ale Sihlei erau foarte salbatice, pline de desisuri, foarte greu accesibile si lipsite de orice prezenta omeneasca. Doar unii pustnici iubitori de liniste si salbaticiunile padurii se incumetau sa vietuiasca intr-o salbaticiune desavarsita, intr-un climat rece si neprimitor. De-a lungul timpului, nenumaratii sihastri aflati raspanditi prin intinsele paduri dintre Manastirile Neamt, Secu, Sihastria, Agapia, ce duceau pana la Hangu, Durau, Ceahlau, teritoriu recunoscut ca fiind „Athosul romanesc”, au considerat padurile Sihlei ca fiind „cea mai tare pustie”. Aici se incumetau sa se nevoiasca doar sihastrii ajunsi pe treptele cele mai inalte de pregatire isihastica, unii ramanand zeci de ani in taina desavarsita. Prezenta pustnicilor la Sihla este situata pe la inceputul sec al XIII-lea , traditie transmisa prin viu grai de la vechii monahi. Prima mentionare scrisa apare intr-un zapis sarbesc din anul 1326, precum ca la Sihla exista o sihastrie apartinand de “Biserica Alba” de la Manastirea Neamt. Sursa informatiilor si mai multe detalii gasiti pe https://www.sihla.ro/ari_istoric.php

Ștefan cel Mare a fost cel mai important domnitor al Moldovei, dar și o personalitate marcantă în istoria României. Acesta și-a condus țara timp de 47 de ani, din 1457 până în 1504, timp în care s-a remarcat ca om de stat, diplomat și conducător militar. A câștigat tronul la nici 20 de ani, din dorința de a răzbuna moartea tatălui său. Datorită numărului mare de lăcașuri de cult ctitorite, dar și a luptelor împotriva păgânilor a fost numit încă din timpul vieții sale Atlet al lui Cristos și apărător al creștinătății. A fost sanctificat în anul 1992, fiind trecut în calendarul creștin ortodox în data de 2 iulie, cu numele Dreptcredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt. În Neamț se regăsesc 7 obiective a căror existență este legată de numele voievodului: biserica mare de la Mănăstirea Neamț, Cetatea Neamț, Mănăstirea Războieni, Turnul și paraclisul Sf. Ioan cel Nou de la Mănăstirea Bistrița, Ansamblul Curții Domnești cu biserica Nașterea Sf. Ioan Botezătorul din Piatra Neamț, Cetatea Nouă a Romanului și Mănăstirea Tazlău. DESPRE MĂNĂSTIREA TAZLĂU Situată la poalele Măgurii Tazlăului, în centrul comunei Tazlău, mănăstirea este considerată cea mai impunătoare din întreg județul Neamț. În afară de biserica mănăstirii, aici se păstrează încă ruinele casei domnești și zidul de apărare construit din piatră de râu care în unele locuri mai are încă înălțimea din vremea lui Ștefan. Până de curând, la mănăstire s-a desfășurat un amplu proiect de restaurare care a vizat atât reabilitarea construcțiilor, cât și cercetarea arheologică. E bine de știut că în subsolul mănăstirii se află mai multe tuneluri de retragere care nu au fost niciodată studiate. Foto via www.monumenteneamt.ro

Situată din punct de vedere jurisdicţional-administrativ în cadrul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei-Arhiepiscopia Iaşilor şi din punct de vedere geografic în judeţul Neamţ, Mănăstirea Varatic constituie una dintre cele mai cunoscute şi vizitate monumente ale acestui judeţ şi totodată cea mai mare aşezare monahală feminină din ţara noastră. Aceasta a fost fondată de maica Olimpiada în anul 1785.  Amplasată într-un cadru natural deosebit, la o altitudine ce nu depăşeşte 460m, într-o mică depresiune flancată la miazănoapte de dealul Filiorul, la apus de înalta culme Dealul Mare, iar la miazănoapte de scunde coline, Varaticul se bucură de o climă blândă de-a lungul întregului an, fapt care a împrimat probabil şi denumirea locului. Peisajul specific zonei submontane - cu pajişti întinse şi păduri dese de brad este îmbogăţit de modestele case mănăstireşti, risipite de-a lungul unor înguste sau mai generoase poteci şi învăluite de flori şi livezi roditoare, în mijlocul cărora se înalţă zveltă silueta bisericii „Adormirea Maicii Domnului”, secondată bisericuţe „Sf.Ioan Botezătorul” şi „Schimbarea la Faţă”. Toate aceste elemente concură la farmecul blajin al acestei aşezări monahale, veritabil sat mănăstiresc, care este „pe de-o parte o prelungire a satului românesc, o punte de legătură între lumea de dincolo de hotarele acestei aşezări şi aceea care a acceptat voturile monahale, iar pe de alta, o deschidere spre lume, spre viaţă, spre semeni.” Vatră monahală, relativ nouă, datând de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, Varaticul continuă firul monastic a două aşezări mănăstireşti mai vechi - Boiştea şi Topoliţa. Dacă mănăstirea Boiştea, apare menţionată întâia oară într-o „carte” a domnitorului Ştefan al II-lea, datată 6 iunie 1446, în schimb mănăstirea Topoliţa ia naştere prin fenomenul „roirii monahale”, constând în strămutarea monahiilor de la Boiştea, pe la jumătatea secolului al XVI-lea.

Masivul Ceahlău este cel mai înalt din Munţii Bistriţei, parte din grupa Carpaţilor Moldo-Transilvăneni. Acesta e unul dintre munţii cu cea mai mare importanţă turistică din Carpaţii Orientali. Situat pe teritoriul judeţului Neamţ, la mică distanţă de oraşul Bicaz, de lacul Izvorul Muntelui, dar și de municipiul Piatra-Neamț (în linia dreaptă sunt doar 30km). Vârful său cel mai înalt este Ocolaşul Mare, cu altitudinea de 1907 m, vârful Toaca măsurând 1904 m. Sunt 7 trasee turistice marcate pe Ceahlău, cu diferite grade de dificultate, cu două locuri principale de pornire: Izvorul Muntelui (lângă Bicaz) și Durău. Două dintre ele sunt cu plecare din comuna Bicazul Ardelean. Cei care nu urcă până sus, la Dochia sau pe Toaca, ci doar până la Fântânele sau până la Cascada Duruitoarea, se vor bucura de peisaje de neuitat și pe aceste trasee. De oriunde ar fi privit, Muntele Ceahlău oferă o priveliște de vis, impresionând prin masivitatea sa. “Priveam fără de țintă-n sus Într-o sălbatică splendoare Vedeam Ceahlăul la apus, Departe-n zări albastre dus, Un uriaș cu fruntea-n soare, De pază țării noastre pus.“ George Coşbuc 

Aris Meridian din Piatra-Neamț s-a deschis pe data de 1 ianuarie 2018 si are o capacitate de 17 camere (16 dintre ele au capacitatea maxima de 3 persoane, iar a17-a camera ofera capacitatea maxima de 5 persoane ). Cladirea detine 2 bucatarii si o sala de mese.  Camerele sunt dotate cu TV color, TV cablu, grup sanitar propriu, apă caldă non-stop, încălzire centrală, internet WI-FI.

Cochet Accommodation este situat in orasul Piatra-Neamt, pe Bulevardul Traian nr.100, vis-a-vis de liceul de Chimie, la o distanta de circa 2 km de centrul orasului. Cochet Accommodation ofera camere private cu WiFi gratuit, unde oaspetii se pot bucura de o terasa, un bar si o masa la restaurant. Va punem la dispozitie 9 camere si 3 apartamente modern mobilate, echipate cu televizoare LCD-LED si acces nelimitat la internet de mare viteza. Fiecare camera are propriul grup sanitar si a fost dotata si amenajata in asa fel incat sa va ofere tot confortul de care aveti nevoie pentru o vacanta cat mai placuta.

IMPORTANT: Clădirea muzeului, deosebit de spectaculoasă din punct de vedere arhitectural, se află în prezent într-un proces de reabilitare. Puteți contacta însă telefonic gazdele muzeului, pentru a verifica în prealabil statusul muzeului. ┄ Iulia Hălăucescu s-a născut la 31 martie 1924, în comuna Tarcău din județul Neamț, în familia preotului Gheorghe Verșescu. Aici nu rămâne decât 2 ani, până când tatăl său s-a mutat cu parohia la Piatra-Neamț, în mahalaua Valea Viei. Chiar dacă a stat atât de puțin în satul natal, artista a dorit să ofere localității o parte din creația sa. Astfel, în anul 2003, ia naștere Muzeul de la Tarcău, organizat într-un corp al școlii din sat care astăzi poartă numele artistei.  „Acolo unde se îngeamănă munte cu munte, brad cu brad, unde pârâul taie în stâncă drum în cascade peste trepte de gresie, acolo unde cerul se zărește ca o panglică și a cărui culoare și lumină se răsfrânge în bulboanele în care se joacă păstrăvii Tarcăului, am văzut pentru prima oară lumina zilei. În amintirea părinților și pentru semeția și frumusețea dintotdeauna a locuitorilor Tarcăului, dăruiesc localității mele natale, parte din bunurile care mi-au îmbogățit sufletul și creația, valori de artă cultă și de artă populară, ceramică reprezentativă românească din diferite zone ale țării, icoane vechi românești, obiecte de mobilier și chiar propriul meu atelier de creație.“ spunea artista la deschiderea muzeului.  Muzeul de la Tarcău este structurat în 4 săli de expoziție, care găzduiesc peste 100 de lucrări ale artistei. Majoritatea lucrărilor sunt acuarele, cu excepția unui autoportret și a unor tablouri cu membrii familiei. Picturile prezente în muzeu au ca principale teme florile, imagini din Tarcăul de altădată, dar și imagini surprinse de artistă în călătoriile sale în străinătate. Între lucrările dedicate satului natal se numără Moara veche din Tarcău, Flori de câmp din poienile Tarcăului și Gospodărie veche din Tarcău. În tablourile pictate în timpul unor călătorii în afara țării artista a imortalizat imagini din Ungaria, Bulgaria, Germania și Franța.  Supranumită „Doamna Acuarelei Românești”, artista a fost membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, membru de onoare al Academiei Oamenilor de Știință din România, Cavaler al Ordinului Național ”Pentru Merit” și cetățean de onoare al orașelor Piatra-Neamț și Bicaz. De-a lungul vieții, a deschis peste 60 de expoziții personale în țară și în străinătate și a participat la peste 30 de expoziții organizate de Ministerul Culturii în 25 de țări din Europa, America de Nord și de Sud, Asia și Africa, lucrările artistei ajungând până în Japonia și Filipine. În Neamț, cu excepția acestui muzeu dedicat, lucrări ale artistei se mai regăsesc în Muzeul de Istorie din Bicaz și la Muzeul de Artă din Piatra-Neamț.